De când am născut, am cârtit împotriva lui Dumnezeu că fetița este mică în greutate. Cum mă întâlneam cu cineva pe stradă, nu știam decât să mă plâng de ea. Au urmat zile de deplină depresie și zile în care cunoscuților mei le venea să fugă de mine. Până și pe o persoană dragă mie, nașa mea, am îndepărtat-o prin atitudinea mea.
Zile de plâns, zile de emoție, zile de îngrijorare când mă aflam singură cu fetița, clipe de neștiință, mai ales odată cu începerea diversificării alimentaţiei. Am început să fiu stresată în exces și am slăbit foarte mult. Cu toate acestea, cunoscându-l pe Cuviosul pe când era în viață, am simțit neapărată nevoie să-i vorbesc, să mă asculte și să mă ajute. Mi-am amintit de multe ori de faptul că îmi dăduse semn că ştie de fetiță: la parastasul de doi ani, când am primit volumul 3, am văzut că în el era pus CD-ul „Bucuria bucuriilor” chiar la pagina unde era titlul: „O să aveți un copil la anul, iar dacă nu, o să aveți în ceruri!”. Eu tocmai aflasem că sunt însărcinată…
Am hotărât deci, în scurt timp, să mergem la Mănăstirea Tismana. După ce am stat la Sfânta Liturghie, am mers la mormânt, unde l-am rugat pe Cuviosul să mă ajute să o creștem bine pe fetiță, dar și să mă ierte nașa mea pentru supărările create. Nu a durat mult și a venit o măicuță care ne-a invitat să mergem la masă. Acolo, o altă maică a început să îmi spună cât e de drăguță fetița și cât e de finuță. De parcă îmi știa gândurile și cârtirea mea…
În drum spre casă, primim un telefon şi aflăm că a murit fiica unui părinte, care de la 3 luni nu s-a mai dezvoltat. Trăise așa 30 de ani… Am văzut-o ca pe o altă lecție, iar la înmormântare, s-a predicat despre modul în care părinții au crescut-o cu multă mulțumire în fața lui Dumnezeu, necârtind și fiind foarte discreți în ceea ce o privește pe fetița lor. Simțeam că, din nou, Cuviosul a aranjat lucrurile ca să învăț să mulțumesc pentru ce am!
După o zi, îmi sună telefonul: era nașa mea, care voia să ne facă o vizită. A intrat, m-a luat în brațe şi m-a strâns lângă ea. Aveam atâta nevoie de prietenia ei, de iubirea ei! După încă o zi, fiind în curtea Bisericii „Sfântul Antonie” din Alba Iulia, se apropie o doamnă de mine și mă întreabă dacă am născut fetița la termen. Îi spun că nu. Atunci doamna îmi povestește că fiica ei a născut o fetiță de 600 grame. A noastră fusese mai mare!!!
Când încă eram la Cuviosul la mormânt, i-am trimis unei doamne, apropiată de Cuviosul, o fotografie cu mine şi cu fetița. În timp ce eram în lupta de a înțelege toate mesajele Cuviosului, primesc de la doamna respectivă o captură de ecran în care apărea doar fetița, cu un mesaj scurt: „Ochișori zglobii şi curați!”. A fost momentul în care m-am decis să dau mărturia, pentru că am simțit că nu mi-a trimis întâmplător acea fotografie.
Şi astăzi, când mă gândesc, mă cutremur de cât de bun este Dumnezeu prin sfinții Lui și Îl rog să mă ierte și să mă ajute să nu mai cârtesc, dar și să mă lumineze să fiu lumină, bucurie și ajutor pentru ceilalți!
Elena M.,
Alba Iulia
