Scriu aceste rânduri cu multă emoţie, dar şi bucuroasă că sfântul mi-a ascultat rugăciunea şi m-a ajutat.
Spre ruşinea mea, nu ştiam nimic despre acest cuvios nebun pentru Hristos, până nu mi-a vorbit un prieten de la biserică despre el. Acelaşi prieten mi-a dat să citesc primele două volume despre Cuviosul Gherontie şi am fost foarte mişcată de viaţa lui şi de mărturiile citite.
Locuiesc din 2012 în Londra, iar din iulie 2020 am rămas fără loc de muncă, din cauza pandemiei. A fost foarte greu să găsesc ceva, deşi am aplicat constant pentru joburi. Am lucrat mereu în hoteluri care, în momentul în care scriu aceste rânduri, sunt închise în Londra din cauza restricţiilor.

Într-o zi, am fost sunată pentru un interviu online, pe WhatsApp. Mărturisesc că eram puţin stresată, deoarece este mai uşor să convingi angajatorul când te afli faţă în faţă cu el şi mai ales că jobul pentru care aplicasem era într-un spital.

Citeam atunci al doilea volum cu mărturii despre Cuviosul şi înainte să intru la interviu m-am rugat lui, simplu, să mă ajute şi să mă lumineze, să spun ce trebuie la interviu. Deşi conexiunea a fost destul de proastă şi interviul s-a întrerupt de câteva ori, am făcut o impresie bună. Ştiam că a fost nijlocirea Cuviosului, mai ales că eu nu am nicio calificare sau experienţă în a lucra într-un spital.
Astăzi am fost la interviul final. Tot drumul m-am rugat Cuviosului Gherontie şi am zis rugăciunea inimii şi, deşi nu sunt cea mai bună aplicantă pentru aceasta poziţie, cu rugăciunile sfântului, am luat jobul!
Nu m-am îndoit niciodată de puterea sfinţilor şi de lucrarea lor tainică. Deşi l-am aflat târziu pe Cuviosul, îl simt aproape!

Mădălina Plugaru,
Londra