La înmormântarea Părintelui Justin am suferit foarte mult pentru că nu am putut să stau lângă el şi mi-am dorit ca măcar la Cuviosul să fie altfel. Şi a făcut Cuviosul o minune. Am simţit că m-a ajutat să stau lângă el, lângă sicriul lui, să „recuperez” toate momentele de la noi de la mănăstire în care am stat doar la urmă şi am ascultat ce le spunea altora. Am rămas toată noaptea lângă Cuviosul, în biserica Mănăstirii Tismana, cumva de nevoie, că nu ştiam unde să merg la cazare. Rămăsesem singură şi mă gândeam că poate vine cineva să mă ducă şi pe mine, dar nu a mai venit nimeni.
Şi dimineaţa a fost foarte multă lume, dar eu am rămas, chiar şi la slujbă, tot lângă sicriu… Nu-mi venea să cred, nu puteam să fiu tristă când îi vedeam chipul, că era ca viu!
Monahia S.,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă
