Când eram studentă, iubeam în taină un băiat. În fiecare zi mă rugam pentru el, devenise un model pentru mine, fiind de o seriozitate şi responsabilitate faţă de şcoală foarte mare şi fiind şi foarte credincios. În acel moment, îl admiram şi îl iubeam extrem de mult însă nu ştiam dacă sentimentele erau reciproce şi mă rugam lui Dumnezeu să fie aşa.
Într-o zi, cam după-amiaza, mă aflam în Catedrala din Alba Iulia, închinându-mă la icoane şi cerându-I lui Dumnezeu ceea ce sufletul meu îşi dorea: iubirea băiatului respectiv. Vă mărturisesc că nu am apucat să gândesc prea multe şi să mă concentrez la rugăciune, deoarece în biserică se afla un bărbat mai în etate, care făcea foarte multă gălăgie, deranjându-mă destul de tare atitudinea sa, venind în urma mea pe la toate icoanele, la închinare.
La un moment dat, îl aud zicând tare în biserică: „Să mă iubească, să mă iubească!”, iar apoi, ca un răspuns: „Nu te iubeşte!”. În acel moment m-am speriat, dar m-am şi întristat, parcă mi-ar fi străpuns inima, însă nu ştiam ce să cred, dacă omul acela mi-a auzit gândurile sau a fost doar o coincidenţă! Mi-a fost extrem de ruşine, fiindcă în biserică se afla şi un alt coleg de facultate şi mă gândeam la părerea ce şi-a făcut-o despre mine auzind vorbele acelea.
Omul care mi-a spus acele cuvinte a fost chiar Cuviosul Gherontie. Pe atunci, nu ştiam cine era şi l-am considerat un smintit. După atâţia ani, am aflat despre viaţa lui şi, astfel, am înţeles comportamentul său, iar ce mi-a spus atunci în biserică s-a confirmat ulterior.
Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea – cred că şi Cuviosul s-a rugat atunci pentru mine, nu doar mi-a transmis un mesaj – şi mi-a scos în cale omul potrivit, alături de care să îmi întemeiez o familie. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate! Doar un singur regret am: că nu am ştiut cine era omul acela şi nu am reuşit să mă folosesc mai mult de prezenţa unui sfânt printre noi.
D.S.
