La întronizarea Înaltpreasfinţitului Irineu, am dat să intrăm în catedrală şi Cuviosul Gherontie era în stânga, lângă pangar şi se închina – cum făcea el – la icoana Maicii Domnului.
Eu mă tot uitam că îmi doream să vorbesc cu el. Aveam ceva probleme. Scârţâia un pic treaba cu soţul meu. A lăsat rugăciunea, a venit la mine şi a zis: „Iui, dragă, oare de unde mă cunoşti? Cum ai venit aici?”. I-am spus de unde şi m-a întrebat: „Cu cine eşti?”. I-am spus că sunt cu soţul meu. Zice: „Du-te, dragă, să vină şi dânsul!”. Soţul meu era pe afară şi m-am gândit: „Mă duc după soţul meu şi până îl găsesc, îl pierd pe el!”. M-am dus, l-am găsit, ne-am întors, dar părintele mă aştepta tot acolo. A venit, ne-a luat pe amândoi de mână şi atâta s-a rugat şi ne-a pus pe amândoi să ne închinăm. Ne ţinea cu mâinile peste olaltă şi cu amândouă mâinile lui ne strângea şi se ruga pentru noi. S-a rugat, s-a rugat, apoi a zis: „Haideţi şi voi cu mine sus în pod!”, dar soţul meu nu a vrut, iar dumnealui a urcat singur acolo de unde cântă corul. După aceea, ne-am întâlnit când s-a terminat Sfânta Liturghie şi ne-a dat iconiţe, câte trei, în numele Preasfintei Treimi. La soţul meu i-a dat una cu Sfântul Ioan Botezătorul cu capul pe tipsie. La scurt timp, s-a lăsat de fumat.
Stăteam pe scări şi se uita şi el cu mâna clop la ochi că apăruse curcubeul ăla în jurul soarelui. Treaba cu soţul meu s-a rezolvat cu rugăciunea lui. Şi nu i-am spus că avem bai unul cu celălalt.
N.B.
