Mănăstirea Paltin Petru Vodă

Era perioada Postului Mare, în ultima săptămână.

Cuviosul se închidea în chilie şi picta. Mă ruga să îl ajut la pictură, un bun motiv ca să poată lucra la sufletul meu. Nu mânca nimic până seara, picta şi se ruga. Harul dumnezeiesc strălucea în el. Cu sine era foarte aspru, nu-l interesa că era bătrân şi bolnav. Se supăra foarte tare dacă cineva insista să mănânce. Fiindcă era slăbit, maicile nu l-au ascultat şi i-au adus o tavă cu mâncare. Atunci Cuviosul s-a mâniat şi a dat peste tavă vărsând mâncarea pe jos.

Chiar dacă a pus la încercare smerenia maicilor, nu a făcut-o decât pentru a le spori această virtute, dar nici el nu rămânea dator, ci se smerea în fel şi chip înaintea tuturor. A cerut iertare pentru purtarea sa şi pentru mâhnirea pe care poate o provocase cuiva. Rostul pedagogic al acestor purtări aspre, dar şi aşezarea tainică a sufletului său se vedeau bine din acrivia pe care o avea faţă de împlinirea poruncilor. Pe lângă asta, era de o sensibilitate izvorâtă din mărinimie duhovnicească.

Era foarte milos, avea atenţia concentrată asupra stării oamenilor. Dacă vedea pe cineva trist, se ruga Domnului şi apoi începea să facă glume până când îl părăsea acea mâhnire.

Mărturie de la Mănăstirea Petru Vodă

sursa foto
https://doxologia.ro/manastiri/manastirea-paltin-neamt