Pe Cuviosul l-am văzut de trei ori în viaţa mea, a treia oară fiind la înmormântarea Sfântului. Am auzit vorbindu-se despre Cuviosul şi îmi doream şi eu să îl cunosc.
Prima dată, era într-o duminică, la biserica unde mergeam eu săptămânal, am auzit vorbindu-se că la biserica Madona Dudu din Craiova este prezent Cuviosul. După slujbă, am plecat împreună cu o prietenă repede într-acolo. Îi povestisem şi ei despre Cuviosul şi despre lucrurile pe care le face. Cuviosul era la lumânări cu nişte ţigănuşi. Mi-a trecut prin cap că ar fi el, apoi am intrat în biserică. După un timp, am ieşit afară şi Cuviosul era pe scări. L-am salutat, a venit la noi şi ne-a dat de trei ori cap în cap, de am crezut că îmi crapă capul. Prietena mea s-a mirat foarte tare şi s-a cam speriat. Prietena mea era îmbrăcată cu o bluză mai decoltată şi Cuviosul a tras-o de bluză în jos, lăsând la vedere sutienul. El voia să ne arate că felul în care ne îmbrăcăm este greşit, având bluze decoltate şi fuste destul de scurte. Probabil, în momentul ăla, prietena mea l-a considerat nebun, aşa cum mai toată lumea care nu îi cunoștea sfințenia, îl considera… Dar Cuviosul trimitea mesaje…
A doua oară când l-am văzut eram tot la biserica unde mergeam regulat duminica împreună cu băieţelul meu de 6-7 luni. Nu mai reţin exact când, ştiu doar că era primăvară. Era foarte multă lume în jurul Cuviosului şi m-am dus şi eu mai aproape. Atunci, l-a luat în braţe pe băieţelul meu şi l-a pupat de 3 ori pe frunte. S-a bucurat Cuviosul că nu plângea şi a zis: “Ioi dragă, alţii plâng când îi iau în braţe, ăsta stă cuminte” şi mi l-a dat înapoi. M-am simţit aşa fericită că l-a sărutat pe frunte…l-a binecuvântat în felul lui.
A treia oară, la înmormântare, a fost totul de o linişte parcă din altă lume. Când am ajuns să ne închinăm, Cuviosul avea pielea moale şi caldă.
Eu m-am rugat la Cuviosul de două ori cu multă ardoare…şi de două ori m-a ajutat. Să vă spun cum. Eram însărcinată cu cel de-al doilea băiețel şi trecusem de 40 de săptămâni… Toată lumea se mira că nu mai nasc (eu am ales să fie o naştere naturală), doctorul începuse să îşi facă griji, spunându-mi că va trebui să îmi facă cezariană, că am depăşit termenul, având multe explicaţii şi motive medicale să îmi propună asta. Apoi a hotărât aşa – dacă până vineri nu nasc, cezariana rămâne ultima soluție. Eu, nimic! Îl rugăm să mai stau, poate poate vine singur bebeluşul. Mergeam regulat la spital, pentru că atunci când se depăşeşte termenul, există anumite complicaţii şi sarcina trebuie supravegheată zilnic (copilul poate intra în suferinţă fetală, lichidul se înverzeşte, placenta îmbătrâneşte etc). Toată lumea cu care vorbeam mă întreba: “Aoleu, nu ai mai născut? Cred că o să faci cezariană! Nu e bine! Trebuia să naşti de două săptămâni!” Începusem să nu mai răspund la telefon, pentru că trebuia mereu să ascult lucrurile astea care mă nelinişteau. Am început să plâng şi să mă rog Cuviosului… M-am rugat fierbinte să mă ajute să nasc natural şi să fie şi copilul bine. Era într-o miercuri…După ce m-am rugat, m-am liniştit foarte tare şi am zis că mă las în mâna lui Dumnezeu şi a Cuviosului. Miercuri seara au început contracţiile şi joi am născut natural un băiețel sănătos de aproape 4 kg. Datorită rugăciunilor Cuviosului, s-a milostivit Dumnezeu şi m-a ajutat…
A doua oară când am simţit ajutorul Cuviosului, a fost după naştere, cam la două luni, mi-au apărut nişte vânătăi pe corp. Mi-am făcut nişte analize care au ieşit foarte prost. Cauzele puteau fi nişte boli foarte grele. Soţul, fiind medic rezident, a sunat nişte colegi şi când le-a explicat rezultatul analizelor, părerile au fost foarte sumbre. Era nevoie să mergem urgent la spital. Am hotărât să mai aştept până a doua zi dimineaţă, timp în care plângeam foarte mult şi mă gândeam la copilaşii mei. M-am rugat iar Cuviosului să mă ajute…din tot sufletul…M-am simţit deznădăjduită. Mi-am dat seama cât de puţin apreciem tot ce avem, iar atunci când apare o problemă gravă, ne dăm seama cât de mult trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru tot. Cât suntem de superficiali cu viaţa noastră şi cât de mult apreciem ceea ce nu mai avem…Dacă chiar am realiza cât suntem de binecuvântaţi… am petrece o viaţă mai aproape de Dumnezeu. Când m-am dus la spital şi doamna doctor a văzut analizele, m-a rugat să le repet. În acea duminică am fost la Părintele F. şi i-am spus că mi-au ieşit nişte analize prost şi că trebuie refăcute şi dânsul mi-a spus : “Mergi şi refă analizele. O să fie bine. O să mă rog şi eu”. Părintele F. este un mare trăitor. Mie sincer, mi se pare că seamănă cu Părintele Arsenie Boca. Aşa îl văd eu…blând cu oamenii şi aspru cu păcatele. Analizele au ieşit prost în continuare, dar sfătuită de Părintele F. am hotărât să mai cer o părere. Deşi analizele arătau foarte prost şi a doua doamnă doctor a hotărât să mai aşteptăm o săptămână, apoi să fac din nou analizele şi în urma lor să încep un tratament mai invaziv.
M-am speriat şi am început să mă rog plângând la Cuviosul Gherontie,
Cuviosul Părinte Arsenie Boca, Sfântul Ilie Lăcătușu, Cuviosul Părinte Iustin, Sfântul Efrem cel nou, Sfântul Nectarie, Sfântul Luca al Crimeei. Împreună cu rugăciunile Părintelui F. care au mare trecere la Domnul, analizele au ieşit aproape perfect fără tratament…
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Lorena G., Craiova)
