(Cuviosul Gherontie pe malul Nilului)


În anul 2009, am mers într-un pelerinaj în Egipt. În aeroport în Bucureşti, Cuviosul Gherontie găsise o gumă de mestecat lipită pe pardoseală. Tot trăgea de ea, ca să o scoată. De fapt, vroia să îşi facă intrarea în grup, mai ales că nu îl cunoşteau toţi. La un moment dat, o doamnă a spus destul de tare: „Cu ăsta mergem noi la drum?”. El îşi continua treaba şi tot trăgea de gumă.

S-a plecat în ziua de lăsat sec la postul Crăciunului. Am zburat noaptea, iar când am ajuns era deja post. În pelerinaj erau şi oameni care nu posteau. Era cu autoservire, un fel de „împinge tava”. Cuviosul a zis: „Cum, dragă? Azi e sfântul post.” A mers şi s-a aşezat la finalul parcursului. Nu zicea nimic, doar se uita ce are fiecare pe tavă. Unii au renunţat şi au mâncat de post.

În aceeaşi zi, ne-a întrebat: „Cum nu mergem azi la slujbă? Îi duminică astăzi!” A fost supărat rău că nu ne-am dus. Trebuia să facem câteva sute de kilometri ca să ajungem la o mănăstire. Am rămas uimit că el îşi face chiar aşa probleme că nu mergem la slujbă duminica!

În Egipt, musulmanii se puneau în genunchi la ora rugăciunii îndreptaţi spre Mecca. Nu toţi, cei religioşi. Când îi vedea că se pun în genunchi, Cuviosul, care purta la vedere cruci mari, se punea şi el, dar în sens invers, şi se închina. Ca să îl vadă. Le arăta cum se face semnul crucii.

Pe Sinai, sub pretextul că doreşte să meargă la toaletă, Cuviosul a intrat într-o moschee. Cei din grup au văzut doar când l-au scos musulmanii afară de mâini şi de picioare. L-am întrebat: „Ce ai căutat acolo?” „Am crezut că e toaletă şi am intrat. Când am văzut că se roagă, m-am pus şi eu în genunchi cu ei. Şi când m-au văzut încălţat m-au scos afară!”.

Când ne-am dus la mormântul lui Tutankhamon, în Valea Regilor, m-a întrebat: „Ce-i aici? Cine e? Ce a fost?”. I-am răspuns la întrebările referitoare la acest faraon care a domnit peste Egipt copil fiind (de la 9 la 19 ani), al cărui mormânt este singurul rămas neprofanat şi nejefuit timp de 3200 de ani. La un moment dat, a început să cânte tare „Veşnica pomenire!”. Nu i-a cântat nimeni niciodată! Toţi îşi fac poze şi pleacă. Ce o fi simţit?!, nu ştiu şi nici nu l-am întrebat.

(Părintele Gherontie, Deva)