Copii din România Mare

 

Copii din România Mare,

Copii ai Domnului Iisus,

Noi bucuria lângă zare

De lângă sfintele altare

Veghem mereu cu ochii-n Sus.

 

Doar în Biserica străbună

Sorbind izvoare din cuvânt

Cuvântul Domnului, numai cuvântul Domnului ne-adună

Când cu lumina se cunună,

Când se coboară Duhul cel Preasfânt.

 

Şi iarăși supt aripile Crucii Sfinte

Atunci noi frunțile ni le plecăm

Aprinși de dragoste fierbinte

Şi veniți cu toți să ne rugăm,

Pentru Iisus tot înainte!

 

Pentru că ar mai trebui să avem un suflet

Milos, bun şi iubitor,

Cât mai iubitor, ca să fim iubiți de oameni,

Dar chiar şi de podoaba codrilor.