L-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie prin anul 2005-2006, la hramul Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa (Vâlcea). În timpul Vecerniei, întrucât urma privegherea, am ieşit până afară. Fiind foarte multă lume, aud dintr-o dată o rumoare şi câteva strigăte. Fără să îmi dau seama ce se întâmplă, o întreb pe o maică pe care o cunoşteam ce se aude şi îmi răspunde: „A venit nebunul acela pentru Hristos!”. Eu, cum am auzit, am început să îl rog stăruitor pe Sfântul Grigorie să îmi ajute şi mie să cunosc un nebun pentru Hristos. Citisem despre Sfântul Andrei şi Sfântul Teofil, cei doi sfinţi nebuni pentru Hristos şi îi iubeam destul de mult.
Cât a durat privegherea nu l-am dibuit şi am zis: „Nu-s vrednică să îl văd!”. La miezul nopţii s-a făcut paraclisul Sfântului Grigorie şi a rămas puţină lume în biserica. Ce îmi este dat să vad?! În faţa altarului, lângă racla sfântului, un bătrânel ghiduş, cu părul zburlit şi îmbrăcat cu un pulover larg, se uita printre picioare la cei din biserică. Atunci am zis: „El trebuie să fie!”. Dar totuşi nu eram sigură.
A dispărut apoi şi a mai apărut la 5 dimineața la Sfântul Maslu. Ştia că îl caut. M-a fixat cu privirea şi mi-a făcut semn la urechea lui şi cu palmele lipite la obraz, prin care mi-a dat să înţeleg că am adormit şi n-am privegheat. Şi chiar aşa era, pentru că eram obosită. M-am dus lângă el şi l-am rugat să rămână lângă mine în strană la slujbă şi a acceptat.
Strigam în gând la Sfântul Grigorie să îmi arate cum se roagă un nebun pentru Hristos. Îl priveam cu coada ochiului şi l-am văzut cu mâinile ridicate deasupra capului, cu barba în piept şi cu ochii închiși. L-am auzit: „Mântuiește, Doamne, pe toţi evreii şi arabii de pe teritoriul României!”, apoi i-a pomenit pe toţi arhiereii care intrau pe rând, cu tot neamul lor, fără să se uite la ei. Simţea că îl iubesc şi am văzut că faţă de mine nu îşi mai arăta nebunia. M-am dus să iau anafură şi m-a rugat să îi aduc şi lui. A zis să iau întotdeauna trei bucăţele de anafură, nu una.
M-a întrebat unde locuiesc, am vrut să îi dau adresa, dar a zis: „Nu, spune-mi unde locuiești, bloc şi stradă!”. L-am rugat să îmi spună cum îl cheamă şi m-a întrebat de ce vreau să ştiu. Am zis simplu: „Să vă trec la pomelnic!”. Atunci mi-a zis: „Gherontie păcătosul, de la Ciolanu!”. Fără să vreau, i-am făcut închinăciune şi l-am rugat să mă blagoslovească. Am plecat la braţ după slujbă, prin curtea mănăstirii. Mi-a dat pe loc răspuns la multe întrebări, pluteam de fericire.
Adriana Stiuriuc,
Petroșani
