Alegerea
L-am întâlnit pentru prima dată pe Părintele în 2012 la hramul schitului din Alba Iulia. Aveam 24 de ani. O prietenă mi l-a arătat prin mulțime ca fiind un bătrânel cinstit. Nu ne-am învrednicit să îi stăm aproape. Ulterior, am aflat de la maicile de la Albac cine este el și câte minuni se fac prin dânsul. Mi-am dorit mult să îl revăd.
Darul lui Dumnezeu a lucrat ca în anul 2013, de Sfinţii Martiri Brâncoveni, să fim la Horezu, când a venit și Cuviosul și a avut loc întâlnirea cu Înaltpreasfinţitul Gherasim, relatată de maica stareţă Marina în volumul 1 cu mărturii. La agapă s-a aşezat la una din mesele la care erau puși toți pelerinii, iar din mila Domnului la acele mese serveam și noi, să le ajutăm pe maici. Pe una dintre fete a luat-o ca la un dans de horă și tare m-am bucurat să văd că se apropie de noi. Atunci mă frământam cum să aflu și eu voia lui Dumnezeu din cuvintele Cuviosului, căci oscilam între a alege viața de mănăstire sau cea de familie. Îmi era rușine să îl abordez, știindu-l atât de cinstit înaintea lui Dumnezeu și cunoscându-mă pe mine atât de nevrednică. Totuși am încercat să îmi fac drum către masa unde Cuviosul se așezase și îi bucura pe cei de lângă dânsul cu felul său caracteristic.
Într-un final, după ce s-a ridicat de la masă, unde nici nu a mâncat, a trecut și pe lângă mine și mi-a „îngânat” o serie de sunete fără sens, dar cu mare profunzime pentru mine, care îmi tot frământam în minte zeci de formulări cum să-i prezint mai clar și mai pe scurt problema mea. Instantaneu m-am luminat la acele „cuvinte” ale sale și am primit răspuns categoric și încredințare în inima mea că voia Domnului este să urmez viața de familie, fapt care va și aduce rezolvarea unor alte situații adiacente, care îmi tulburau profund pacea.
Vindecările
Anii au trecut și nu ne-am mai învrednicit să îl întâlnim pe Cuviosul, dar amintirea sa am păstrat-o vie în inimă. La cinstita sa prohodire nu ne-am învrednicit să luăm parte, eram însărcinată cu al doilea copil și eram în perioada în care îmi era rău. Apoi am aflat de multele mărturii care începuseră să se adune, despre alcătuirea Acatistului, editarea cărților și a siteului. Astfel, am început să am nădejde că îmi va ajuta și mie într-o problemă cu care mă confruntam de ani buni și pentru care nimeni nu găsise diagnostic sau tratament precis: aura cerebrală (o tulburare de vedere, auz, senzorială, motorie, verbală, gustativă, asociată cu amorţeli sau slăbiciuni musculare).
Abia așteptam să ajung la mormântul său pentru a-mi spune necazul și a primi mângâiere. Situația cu limitarea deplasărilor pe timpul pandemiei ne-a mai întârziat întâlnirea, dar am continuat să mă rog Cuviosului să îmi ajute să depășesc aceste stări tare rele. Când s-a rânduit să ajungem la Tismana, am urcat cu sufletul la gură drumul către mănăstire și am fugit spre mormântul său cel izvorâtor de binecuvântări. A fost o bucurie de nedescris! O stare de rai! O mângâiere de care nu m-aș mai fi despărțit în veci! Iar spre surprinderea mea, Cuviosul mi-a răspuns atunci în gând că nu e voia Domnului să mă vindec, dar să stărui în a-i cere ajutorul.
În 28 august 2022, ne îndreptam cu familia spre Mănăstirea Țețu și pe drum începusem să am simptome tot mai evidente ale unei infecții urinare. Inițial nu am băgat de seamă prea tare, dar când am ajuns erau tot mai severe, ajungându-se la hematurie (eliminarea de sânge în urină). Deși mă temeam pentru starea mea, nu doream sub nicio formă să plecăm noaptea de la mănăstire, drumul fiind oricum anevoios și lung până la primul spital. Maicile mi-au făcut un ceai renal și una dintre ele mi-a dat o punguliță cu trei pietricele de pe mormântul Cuviosului! Toată noaptea m-am rugat să mă ajute să trec cu bine până dimineața, să nu se agraveze situația, pentru a nu pune nici maicile, dar nici pe soțul meu și copiii într-o situație de criză. Și iată că, prin rugăciunile și mijlocirea Cuviosului, în dimineața zilei de 29 august, la prăznuirea Tăierii Capului Cinstitului Înaintemergător, toate simptomele mele dispăruseră, cu binecuvântarea Cuviosului, încât am putut să mă și împărtășesc! A fost minunea Cuviosului prin acele pietricele pe care le-am păstrat toată noaptea pe abdomen! Peste trei zile, când am revenit acasă, au revenit simptomele de infecție urinară și a fost necesar să tratez boala cu antibiotic, lucru care era firesc. Dar acolo, în vârf de munte, în situația în care ne aflam, am avut nevoie de o minune din partea Cuviosului, care nu a ezitat să ne miluiască.
În casa noastră ținem la loc de mare cinste fotografia Cuviosului, pietricelele de pe mormânt și bomboanele pe care le aducem de la Tismana și le consumăm în momente de mare nevoie. Când am crizele de aură cerebrală, poza Cuviosului o țin mereu pe piept și îl rog pentru ușurare și întărire. În primăvara anului 2024, am avut în timpul nopții o criză de cistită cu dureri de rinichi, frison și alte simptome care se puteau agrava și nu îmi doream sub nicio formă să merg la spital și să o las cu soțul pe bebelușa de o lună. Am pus poza Cuviosului pe rinichi și am adormit cu rugăciunea în gând. Până dimineața mi-am revenit. Zilele ce au urmat mi-am continuat tratamentul firesc (căci nu vreau să îl ispitesc pe Cuviosul) și infecția a trecut.
Poza Cuviosului o pun și pe pieptul copiilor sau sub perna lor când sunt bolnavi și ei știu să se roage lui căci îi va ajuta. În ianuarie 2023, mi-am rănit canalul auricular (al urechii) cu un bețigaș, iar noaptea următoare am sângerat din ureche și m-am speriat tare. M-am izbăvit din nou cu mijlocirea lui cea minunată. Când am avut un moment de slăbiciune generală, de epuizare, am citit Acatistul Cuviosului și m-am simțit mult mai în putere.
În 2024, chiar în prima zi a postului Adormirii Preacuratei, bebelușa de trei luni a început să facă febră, la scurt timp am urmat-o și eu și s-a confirmat că suntem bolnave de Covid-19. A fost o formă ușoară, fără simptome severe, dar cu oboseală accentuată, dureri de cap și mult plâns din partea micuței. Întrucât o alăptam, aveam posibilități reduse de tratament, am încercat mai multe variante naturale și vitamine. Bineînțeles, l-am rugat pe Cuviosul să ne ajute și a doua zi a fost mai bine. Spre rușinea mea, din puținătatea inimii și din puțina credință, am primit gândul că nu pentru mijlocirea Cuviosului am primit ușurarea, ci pentru tratamentul luat. Următoarea zi, am avut o stare atât de rea și mi-am cerut iertare Părintelui și i-am făgăduit că, dacă vom trece cu bine, voi duce la Tismana un pulover, o cămașă și o curea drept recunoștință. Cu mijlocirea sa, boala a trecut fără sechele și ne-am învrednicit în scurt timp să ajungem să ne închinăm și la Tismana.
Am zăbovit mult în a trimite mărturia mea, deși de multe ori mi-am propus să scriu. Îl rog pe Cuviosul să îmi ierte lenea și împietrirea și să nu înceteze a revărsa din darurile sale cele bogate și peste noi, păcătoșii!
Laura Vereş,
Timișoara
