Am o gastrită veche, iar după prima săptămână a Postului Mare, mi s-a declanșat dintr-o dată, posibil de la o limonadă mai concentrată. Tot postul am avut dureri și arsuri că nu mai puteam mânca aproape nimic. Două săptămâni am băut ceai de iarba tâlharului și am avut ceva ameliorări, dar dacă mâncam ceapă sau usturoi, iar aveam crize. Altădată am făcut o criză puternică, de credeam că mor. După ce am băut puțin ceai s-a diminuat, dar tot aveam arsuri.

Dintr-o dată, mi-a venit ideea să iau tabloul Cuviosului (tablou care, deși era pus bine şi nu l-a atins nimeni, atunci când Cuviosul a murit, a căzut jos și nu s-a spart), să îl pun pe abdomen și să îl rog să mă ajute. Au încetat durerile și nici acum nu mai am nimic. De obicei, durerea ținea câteva zile. Am prins curaj și, după două zile, m-am gândit să fac o probă și am mâncat usturoi, la care ar fi trebuit să mă doară cumplit, dar nimic!

Deci dau slavă lui Dumnezeu și îi spun „mulțumesc” Cuviosului Gherontie că a mijlocit pentru tămăduirea mea. Îi mulțumesc acestui grabnic ajutător alături de alți sfinți care au făcut minuni cu mine de-a lungul anilor.

Monahia M.,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă