Cunoșteam o doamnă care venea la noi la biserică în fiecare duminică. Odată s-a întâmplat că a venit pe când era la noi Cuviosul.

După ce a plecat doamna, Părintele Gherontie vine la mine și îmi spune: „Ioi, dragă, păcat că fumează! Şi sora ei fumează (eu nu cunoșteam acest lucru, dar Cuviosul știa tot, măcar că nu o văzuse de multe ori, și atunci numai la biserică). Eu aș vrea tare mult să nu mai fumeze și mă rog la Dumnezeu ca toți și toate de pe globul pământesc să se lase de fumat, că-i mare păcat! Ioi, dragă, să ne rugam cu toții, și cuvioșia ta să te rogi pentru toți și pentru toate, ca să nu mai păcătuiască! Aaaaaamin!”.

Monahia Teodora,
Mănăstirea Nera