De la acea călătorie, ne-am mai întâlnit de câteva ori: în vara lui 2010, la Tismana, şi apoi, abia în 2012, când reveneam în ţară, după o perioadă mai grea în Franţa, după ce îmi susţinusem teza de doctorat, fiind nevoită să şi lucrez în acelaşi timp.

O prietenă de-a mamei, care se ocupa cu radiestezia, mi-a aruncat, cred, un fel de pasă hipnotică, căutând să îmi redea energia şi să mă ajute să mă odihnesc. A doua zi, am mers la Tismana. Era în ajun de Bunavestire. În dimineaţa praznicului, când a sosit la mănăstire, Cuviosul Gherontie a venit direct la mine şi mi-a dat un bobârnac în frunte, spunându-mi: „Să nu mai mergi la vrăjitori! Tu Îl ai pe Hristos!”.

Raluca Prelipceanu, Paris