În prima zi a anului 2013, am avut un cumplit accident de maşină. Când i-am spus Cuviosului m-a întrebat cine m-a pus să plec de acasă? După accident, am născut copilul prematur, la opt luni, la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, în timpul Sfintei Liturghii. Tot cu cezariană. A treia.
La câteva zile, Cuviosul a venit la noi la spital la Oradea şi o zi întreagă a stat acolo şi s-a tot dus de la unul la altul. Eu ştiam că vine şi le-am întrebat pe asistente dacă se poate să vină cineva la mine, dar nu le-am spus despre cine e vorba. Au zis că se poate. După o vreme, a venit femeia de serviciu şi a zis: „Doamne, cine l-a adus pe nebunul ăsta aici, că aşa ceva nu am văzut în viaţa noastră?!”.
Cuviosul mersese la baie şi făcuse pe acolo tot felul. A venit apoi la mine şi a zis: „Dragă, e mai rău ca pe vremea lu’ tovarăşu’ Ceauşescu, că ăştia n-au nici hârtie igienică!”. Femeia de serviciu l-a certat, dar a doua zi a venit la mine şi mi-a spus: „Fata mea, spune-mi pe cine ai adus aici, că toată noaptea nu am putut dormi! Eu numai am plâns!”. I-am spus că e un cuvios, iar ea m-a rugat să îl sun şi să îi spun să o ierte şi să se roage pentru ea, că ea nu mai are linişte. L-am sunat pe Cuviosul, dar mi-a răspuns să stau liniştită, că el a iertat-o de atunci. Mi-a povestit apoi femeia că avea probleme mari cu băieţii ei şi cred că de aceea a lucrat aşa cu ea, ca să o ajute.
Când a venit Cuviosul la mine şi m-a văzut, a zis: „O, dragă, bucură-te, că ţi-a rămas mâna dreaptă întreagă, să îţi poţi face sfânta cruce!”. El simţea puterii crucii în neputinţe! Apoi a adăugat: „Ai rămas în viaţă pentru copilul pe care l-ai avut în tine!”. Cu câteva luni înainte, în timp ce eram însărcinată, fusesem la Părintele Iustin la Mănăstirea Petru-Vodă şi mi-a făcut o cruce mare pe burtă. Am văzut puterea binecuvântării, că la accident numai burta mi-a rămas întreagă, în rest am fost numai bucăţi şi bucăţele. 13 fracturi am avut.
Am simţit ajutorul Cuviosului şi a doua zi, după ce a plecat. A trebuit să îmi dea sânge şi mi-au greşit grupa de sânge şi am intrat în comă. Numai rugăciunile lui m-au salvat şi faptul că în ziua precedentă a stat tot cu noi. Am trecut mai uşor peste toate încercările.
În urma accidentului, băiatul al doilea a avut patru fracturi craniene şi patru de maxilar şi a fost cinci zile în comă. Dacă ar fi murit atunci, nu avea cine să îl îngroape, că toată familia am fost în maşină. Când Cuviosul a venit la spital, copilaşul ieşise din comă, dar nu vorbea nimic. La o jumătate de oră după ce Cuviosul i-a pus în mână icoana Maicii Domnului „Portăriţa”, copilul a început să vorbească. De atunci, i-a rămas dragă acea icoană. Acasă, de multe ori mergea la icoana primită atunci de la Cuviosul să îi mulţumească pentru faptul că l-a salvat. Odată, pe la trei ani, şi-a pierdut suzeta şi a mers la icoană şi a rugat-o pe Maica Domnului să îl ajute să şi-o găsească.
Tare iubea acea icoană!
Soţul meu era cu crucea de la Cuviosul la gât. Cum era cu barbă, mergeau medicii la el şi îl linişteau, spunându-i: „Stai liniştit, părinte, că nu o să fie nimic!”. Deşi le spunea că nu e părinte, ci electrician, ei îl linişteau: „Lasă, părinte, că o să fie bine!”. Au fost tare omenoşi!
Bianca Buşe,
Marghita, jud. Bihor
