Anul 2020 a fost pentru familia mea, un an mai greu, ca să nu zic un an mai rău din mai multe puncte de vedere. Dacă mă gândesc din perspectiva lumească, a trupului legat de glia aceasta trecătoare, am trecut prin stări sufletești grele și chinuitoare. Acestea îmi dau de gândit uneori și observ că îmi îndepărtează sufletul de lumina caldă a cerului și de dragostea lui Dumnezeu și a tuturor Sfinților Lui, care, în ciuda răutății mele, nu au contenit să îmi vină în ajutor, vizibil, în nesfârșite rânduri.

De ziua Cuvioasei Parascheva, am aflat că atât eu, cât și soțul meu, suntem pozitivi la Sars-cov-2. Vestea a căzut ca trăsnetul în sufletele noastre, mai ales că soțul meu are și o serie de afecțiuni cronice avansate și, astfel, o stare șubredă de sănătate.

Primele două săptămâni de boală au trecut relativ bine, în sensul în care, soțul meu nu a prezentat simptome extrem de grave, așa cum m-am gândit inițial, însă în săptămâna a treia, saturația lui de oxigen era în scădere rapidă și necesita internare de urgență în spital. Spre surprinderea noastră, chiar dacă ni s-a promis că va ajunge în spital, locurile se ocupau cu o repeziciune necontrolată, imediat după externarea unui pacient. În noaptea de 30 spre 31.10.2020, disperată, sunam medicul de familie, medicul infecționist, medicul nefrolog și ambulanța pentru a reuși să ajungă la o sursă de oxigen… Niciun răspuns favorabil!

În disperarea fără margini a acelor momente, primesc un mesaj de la părintele profesor O.P., care îmi și trimite pe WhatsApp Acatistul Cuviosului Gherontie, cu mențiunea: „M., dacă vei citi acest acatist, F. se va face bine!”.

Chiar dacă l-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie și am trăit alături de el minunile faptelor sale legate de familia mea, cu toată rușinea, mărturisesc că înainte de primirea mesajului părintelui nu aveam tăria de a mă cupla cu gândul la rugăciune. Atunci, ca într-o luminare a minții și un ajutor haric primit de undeva, de la cineva care dorea să ne ajute din nou, am început să citesc printre lacrimi, minunatele cuvinte ale Acatistului acestui CUVIOS al vremurilor noastre.

Mărturisesc cu cea mai mare bucurie că, după finalizarea Acatistului, la doar cinci minute, doar cinci minute, fără exagerare, am primit un telefon prin care eram anunțați că s-a găsit un loc în spital pentru soțul meu, unde putea să primească îngrijirile corespunzătoare, iar mai apoi, s-a găsit și ambulanța care să mijlocească ajungerea la spitalul din Aiud…

Cuvioase Gherontie, îți mulțumesc din nou pentru grija neadormită pe care o ai față de noi toți, pe orice cale… iar de această dată, prin luminarea minții părintelui O., pentru a-mi sugera să îți cer ajutorul!

Ultima afirmaţie în acea seară a fiului meu a fost: „Cuviosul e Cuvios, şi sunt absolut sigur că ajută oamenii din Rai, de acolo de unde, cu siguranţă, a ajuns!”.

M.C. (Alba Iulia)