L-am dus până la Haţeg, de unde urma să îl preia Sorin. Mi-a tot povestit una alta. Când s-a dat jos, mi-a spus: „Dragă, când te întorci să intri pe la catedrală, mácar la pomenirea morţilor să ajungi!”. M-am gândit: „Unde să mai să merg la ora asta?”. Dar, la cuvântul lui, am intrat. Ajunsesem chiar la pomenirea morţilor. Era parastas de obşte şi soţia mea pusese parastas pentru cei din familie, adormiţi în Domnul şi dorea să ajung şi eu.
Cuviosul a măsurat timpul. Eu eram convins că nu mai am cum să ajung.

N.T.