Venirea la Mănăstirea Tismana a părintelui Gherontie (Cuviosul) a fost prin anii ’80.
Eram cu maica stareţă Ierusalima în faţa bisericii, când am văzut intrând pe poarta mănăstirii un om slăbuţ, alb la faţă, care cu multă cuviinţă s-a aşezat în genunchi între cei doi brăduţi şi s-a rugat în felul său atât de propriu. După ce s-a ridicat din genunchi, mi-a dăruit o carte mică de rugăciuni.
Voi povesti două momente din viaţă, în care am văzut ajutorul Cuviosului, al acestui om al lui Hristos, fapte fireşti pentru dânsul, uneori hazliu şi totodată discret.
În septembrie 1999, a venit la mănăstire bandajat la mână cu o faşă albă. Se tot văita: „Ioai, dragă, am căzut din trenul rapid şi mi-am rupt mâna!”. O spunea ca pe ceva personal pentru mine. În anul următor, în săptămâna Floriilor a avut loc accidentul de maşină. Durerea s-a resimţit mai ales ca urmare a unei fracturi la antebraţ, cu deplasare la cot şi a hematomului de la cap. Cuviosul a venit la spital la Târgu Jiu şi, lângă patul meu, s-a rugat în genunchi pentru sănătatea mea. Apoi a zis celor cu care venise: „Cuvioasa într-o lună se va face bine!”. De la Târgu Jiu am fost transferată la Bucureşti la spital, iar în trei săptămâni trecuse ce era mai greu, eram aproape vindecată.
O altă întâmplare este legată de durerile de cap, care erau dese, profunde şi sâcâitoare. Într-o zi, când durerea era foarte intensă de o simţeam şi în ochi, apare Cuviosul. A venit la mine şi mi-a spus: „Ioai, dragă, hai să vedem care e mai tare!”. Şi până să văd ce înseamnă asta, am simţit trei izbituri foarte puternice în cap: „Cioc! Cioc! Cioc!” (ca ouăle de Paşti!). Durerile de cap au încetat imediat.
Timp de aproape patru decenii a venit aici spre a se ruga pentru noi şi pentru lume, ducând cu sine marea cruce a nebuniei pentru Hristos.
M.T.
