I-am povestit fratelui Ioan ce ştiam despre viaţa Cuviosului
Am auzit despre Cuviosul Gherontie după mutarea lui la Domnul. De-abia de atunci am încercat să aflu mai multe despre acel călugăr din sicriu, mort de opt zile, căruia cineva îi lua mâna moale făcând cu ea semnul sfintei cruci, imagini văzute pe Internet. Am aflat primele lucruri despre dânsul de la o colegă de serviciu de atunci, soţie de preot, care-l ştia. Dânsa mi-a povestit şi câteva întâmplări minunate ale lui. Îl avea la mare evlavie. Apoi am mai întâlnit şi vorbit cu unele persoane care l-au cunoscut şi respectat, care mi-au povestit câteva amintiri de suflet de-ale lor cu Cuviosul. Am devenit atent, am înţeles despre darul lui Dumnezeu avut şi venit din viaţa pătimitoare pentru Hristos, pe care dânsul a trăit-o. Am început apoi, la rându-mi, să povestesc altora despre faptele minunate făcute de Dumnezeu prin Cuviosul Gherontie. Aşa a aflat despre dânsul şi un moş micuţ şi credincios, cu care mă mai însoţesc, din când în când, în câte-o duminică, mergând la câte-o mănăstire. Eu îi spun fratele Ioan sau, câteodată, tea Ioan, după un regionalism din părţile Sebeşului. I-am povestit unele lucruri despre viaţa şi înmormântarea Cuviosului la Mănăstirea Tismana.
Fratele Ioan are mai 80 ani, iar de aproape o jumătate de secol, trăieşte luând foarte în serios Viaţa Bisericii. Câte-un pelerinaj şi cercetarea vreunui duhovnic, rugăciunile adresate lui Dumnezeu şi adesea sfinţilor Lui, fapte proprii oricărui creştin, i-au adus adeseori, vădit, prin mila lui Dumnezeu, ajutorul de care avea nevoie în momentele dificile ale vieţii. Până la adormirea părintelui Lavrentie de la Frăsinei, l-a avut de duhovnic pe acesta destui ani. Trăieşte cu familia lui într-o zonă de deal, încă ajutându-o în ocupaţia principală, creşterea animalelor, păstoritul.
Odată, i-am povestit viaţa lui Aurel State, pe care am auzit-o prezentată de către scriitorul Răzvan Codrescu la Simpozionul de Martirologie de la Alba Iulia (din 10-11 martie 2018), o viaţă impresionantă, plină de suferinţă şi demnitate. Fratele Ioan, auzind, m-a îndemnat să-l pomenesc şi să zic: „Frate Aurel, de acolo de unde eşti, pomeneşte-mă şi pe mine!”. Mă gândesc că aşa va fi făcut bătrânelul meu şi în privinţa Cuviosului Gherontie, după cele auzite despre dânsul!
O „vizită” neaşteptată şi o bucurie de nespus
În 26 ianuarie 2020, la Duminica lui Zaheu, am fost împreună la o mănăstire. Pe drum, mi-a povestit faptul că mai înainte cu câteva zile avusese parte de o întâlnire neaşteptată:
„Era într-o noapte, n-am adormit şi m-am gândit să mă ridic de pe pat şi să mă rog. Am citit trei catisme din Psaltire, am citit şi Paraclisul Maicii Domnului. Se apropiase de ora 3. Am stins lumina şi m-am pus în pat să mă culc. Mi s-a părut atunci că mai este cineva în cameră. Şi am auzit un glas care mi-a spus: Eu sunt Sfântul Gherontie şi am venit la tine să-ţi spun că, dacă vrei, de-acum încolo să mă ai prieten! Şi dacă te rogi pentru câte ceva, să-mi spui şi mie, ca să ne putem ruga amândoi. Şi-o să fim prieteni! Iar când poţi tu, când poţi să vii şi la mine la Tismana!. După aceea, am avut o bucurie de nespus şi până către dimineaţă n-am mai putut adormi!”.
„Sfinte Gherontie, roagă-te să înceteze vântul!”
De vreun an aproape plănuim un mic pelerinaj până la Mănăstirea Tismana, „pe când se mai încălzeşte”. Moşul meu, fiind vrednic de crezare, cu atât mai mult, ne-am hotărât de-acum să facem şi acel pelerinaj la Tismana. În zilele ce au urmat ne-am mai întâlnit şi, bineînţeles, am mai vorbit despre întâmplare. I-am spus fratelui Ioan că unii îl socotesc pe Cuviosul Gherontie grabnic ajutător. Şi fratele Ioan crede că este aşa, asta pentru că n-a ezitat să-i ceară ajutorul când au venit cele două vânturi puternice prin părţile lui, în zilele ce au urmat. Despre prima vijelie mi-a povestit aşa:
„Vineri, în 31 ianuarie, a fost o vijelie mare pe la noi, mai rar aşa ceva! Ne gândeam să nu ne rupă sălaşele! Am ţinut-o într-una de când am plecat cu oile de pe unde eram, până am ajuns acasă: Sfinte Gherontie, roagă-te şi pentru mine păcătosul să dea Dumnezeu să înceteze vântul, să-l dea potrivit, să înceteze! Şi, dacă mă crezi, a mai ţinut vântul vreo jumătate de oră şi, uite aşa, s-a liniştit. Mai mult m-am încredinţat în inimă că Sfântul Gherontie e grabnic ajutător!”.
În următoarea săptămână a mai fost un vânt puternic. Dacă a văzut ce se întâmplă, după-amiază a citit Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului şi l-a rugat şi pe Cuviosul din nou pentru ajutor. „Ridica frunzele şi praful, a rupt brazi, a răsturnat pomi din rădăcină peste maşini, a făcut stricăciuni la multe case. (S-au spus acestea la ştiri, a doua zi!). Spre seară vântul a început să se potolească. Şi soţia a văzut imediat şi mi-a spus: Să vezi că se domoleşte vântul!. Prin alte locuri din părţile noastre, a ţinut vântul până către dimineaţă.”.
În acest timp, am dobândit şi noi cele două volume de până acum cu relatări din viaţa Cuviosului Gherontie, adunate de părintele Dorin şi doamna Monica. Citindu-le, am văzut că mulţi prieteni are Cuviosul Gherontie. Şi, mai făcându-şi un prieten, pe tea Ioan, cred că vrea să ne spună că, de acolo de unde este, dragostea lui poate cuprinde şi pe alţii ca prieteni, tot mai mulţi, oricât de mulţi, căci e dragoste din dragostea Maicii Sfinte şi a Sfinţilor, dragoste din dragostea lui Dumnezeu!
Prof. L. A. Vasile
