„L-am cunoscut pe Părintele la Ierusalim acum câţiva ani, în faţa Bisericii Învierii. Ne-am oprit lângă Sfinţia sa, pentru că am văzut că vorbeşte româneşte, nu ştiam cine e.
Purta haine simple şi făcea multă agitaţie, ridica mâinile spre cer şi îndemna lumea să se roage. Ne-am bucurat mult să stăm acolo, deşi nu înţelegeam ce se întâmplă.
Am mers puţin împreună şi, la un moment dat, m-a luat de mână şi mi-a arătat o sora de la o mănăstire rusească, ce purta halat alb şi mi-a zis: „E binecuvântat să faci ca ea, să ai grijă de bolnavi!”. Atunci eram rezidentă în anul I, dar nu vorbisem nimic despre mine cu Părintele, iar acum sunt medic specialist.
Dumnezeu sa îl odihnească!” (G.P.)
