După vreo doi ani a venit din nou la mănăstire şi iar m-au sunat maicile. Era cu haine de căpătat, mai zdrenţuroase. M-am gândit să îl chem că între timp deschisesem un magazin de haine şi o pensiune.
I-am spus să vină să îi dau nişte haine. M-a întrebat: „Dragă, dar bere ai acolo?” „Da, am!”. Mă gândeam să îl chem şi la pensiune şi la magazinul cu haine să se roage şi acolo, cum s-a rugat la alimentara. Nu ştiam nici atunci mare lucru despre felul de a fi al acestor nebuni pentru Hristos. Numai ce mi-au povestit maicile.
Atunci a venit direct la pensiune, fără să îi spun unde. M-am trezit cu el acolo: „Dragă, am venit! Ai zis că ai bere! Ai bere?”. I-am dat şi a băut o bere. M-a întrebat: „Mai ai una? Că vreau să beau multă bere!”. Cred că a vrut să mă încerce, să văd ce gândesc despre el, că tot cere bere. I-am mai dat, dar nu a băut-o, dar a zis că o duce cu el. Am mers împreună cu el la magazin, că era aproape, şi i-am dat haine, din cap până în picioare. I le-am pus într-o plasă, ca să le aibă de schimb.
Când m-am dus la mănăstire, biserica era plină. Cuviosul era în faţă şi se ruga. Uşa bisericii era larg deschisă şi am stat în spate. Nu a durat decât câteva secunde, când îl văd că se întoarce, mă zăreşte şi îmi face semn să merg mai aproape. Nu am mers, că mi-era ruşine să deranjez oamenii. Cuviosul a stat la rugăciune şi tot făcea cu mâinile roata pe lângă el şi iar s-a uitat şi iar mi-a făcut semn să merg mai în faţă. Am mers, cu gândul că din nou mă va chema şi va atrage prea tare atenţia asupra mea.
Când am ajuns lângă el, am văzut că era îmbrăcat cu hainele pe care i le-am dat. Am observat că gulerul de la costum era băgat în interior, adunat. Când l-am văzut, m-am gândit că, uite, nu vrea să îl laude oamenii. Când gândeam asta, l-a mai îndoit o dată în interior. Arăta mai rău! A stat apoi toată slujba liniştit şi eu alături de el. La sfârşit, l-am întrebat: „De ce ţi-ai întors aşa gulerul de la costum?”. Cuviosul mi-a dat un răspuns la care nu mai aveai ce zice: „Uite, dragă, că mi-i mare! Dacă nu-l îndoi, mi-i mare! Da’ aşa mi-i bun!”.
Viorica Popa
