Când am aflat că a trecut la Domnul, mi-a părut rău, pentru că mi-aş fi dorit să mai fie printre noi câţiva ani, ca pildă vie. Îi văzusem nevoinţa, dragostea faţă de săraci, postul, la care ne îndemna şi pe noi… I-am simţit însă ajutorul de fiecare dată când i l-am cerut şi după trecerea lui în Ierusalimul ceresc.
Am fost operată în urmă cu mai mulţi ani de tumoră în mediastin, iar după operaţie mi s-a recomandat să merg la hematologie. La biopsie s-a descoperit maladia Castelman unicentric. Au urmat mai multe proceduri medicale… Mi s-au recomandat CT-uri de control, câţiva ani la rând, ca să văd dacă a mai apărut acolo sau în altă parte. Ulterior s-a considerat că e nevoie doar de o radiografie pulmonară.
Perioada în care trebuia să fac radiografia era în timpul pandemiei. M-am programat în privat, pentru că în spitale auzisem că e mai greu de pătruns. Mă programasem pentru ora 14, dar când am ajuns şi doamna asistentă a văzut ce scria pe biletul de trimitere, a spus că nu poate să mi-o facă, deoarece în acel moment medicul radiolog nu era acolo, şi m-a trimis la spital.
Era târziu pentru a mai merge la spital, dar în altă zi era greu de venit, pentru că aveam şi alte probleme de rezolvat şi atunci am zis din tot sufletul către Cuviosul: „Cuvioase, vino repede, cu viteză, şi deschide toate uşile, că vezi că nu pot veni în altă zi, şi o să îţi cumpăr bomboane!”. (Pe mormântul Cuviosului, cei pe care i-a ajutat pun bomboane sau ce doresc.)
Nu ştiam nici măcar la ce etaj trebuie să ajung, dar totul s-a rezolvat atât de repede şi de bine, cum doar Cuviosul putea face. Am cumpărat apoi bomboanele şi le-am pus pe mormânt, ca să se bucure şi alţii…
Cuvioase, îţi mulţumim şi nu te uităm! Tu ne-ai arătat că sfinţenia e posibilă şi în zilele noastre!
monahia M.
