Mărturisesc o nouă minune făcută cu mine prin mijlocirea Cuviosului Gherontie, drag mie!Rămăsesem cu sechele la plămâni, după Covid 19. Făcusem o formă gravă, fiind pusă pe oxigen. După şase luni, în aprilie 2022, mi-am făcut o radiografie, care nu ieşise prea bine. Am fost diagnosticată cu bronşită cronică şi am primit tratament.

De prin luna septembrie, am simţit o durere în plămânul stâng, ca şi când aş avea ceva crescut în el, ca un cartof… Am fost disperată la gândul că lucrurile s-ar putea agrava, dar am tot amânat să îmi fac o radiografie, deoarece eram la băiatul meu, într-un alt oraş şi tot speram că va trece.

La începutul lunii decembrie 2022, fiul meu a dat interviu şi a luat un post la Sibiu, iar eu şi soţul meu am mers la el să îl ajutăm cu mutatul. Era un oraş nou, nici eu şi nici el nu cunoşteam niciun medic în acest oraş. Apropiindu-se sărbătorile de iarnă, mă gândeam că unde să mă duc? Aşa că, seara, am luat poza Cuviosului Gherontie (primită de băiatul meu de la Catedrala din Alba Iulia) şi, cu mâinile ridicate în sus, l-am chemat în ajutor şi i-am cerut în disperarea mea să mă vindece, să nu ajung la spital. I-am spus: „Ştiu că eşti grabnic ajutător şi multe minuni ai făcut! Te implor, nu mă lăsa şi vindecă-mă, Cuvioase!”. Am dormit cu poza pe pernă. Dimineaţa următoare m-am trezit din nou cu dureri mari în zona plămânilor, care m-au ţinut toată ziua, iar seara am repetat cererea către Cuviosul. L-am implorat din nou şi i-am sărutat mâinile din fotografia cu el, pe care o pusesem pe pernă, apoi am adormit. Dimineaţa, iar am avut dureri, dar simţeam că „se lucrează” ceva acolo. În ziua următoare, duminica, am simţit doar o uşoară durere şi puteam respira mai bine. Menţionez că nu am luat niciun tratament. Doar rugăciunea la Cuviosul şi poza lui, pusă peste zi pe locul dureros, iar noaptea pe pernă.

După două zile, am luat un taxi şi m-am dus la biserica de pe strada Dealului, unde fuseseră aduse de către părintele câteva icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, printre care şi Pantanassa. Se vedea cum cursese mir, sub sticla icoanei. Cu lacrimi în ochi, am ţinut capul pe icoană şi l-am rugat pe Cuviosul Gherontie să mijlocească la Maica Domnului să mă vindece. Doamne, mari sunt minunile Tale, prin sfinţii Tăi! A doua zi mi-a dispărut toată durerea şi nu am mai avut nimic. I-am promis Cuviosului că voi mărturisi minunea pe care a făcut-o cu mine. Bucură-te, Cuvioase Gherontie, între sfinţi, că multe minuni faci!

Any Marcu,
Galaţi