În preajma sărbătorilor, eram mereu solicitate să trimitem maici la Arhiepiscopie la Alba Iulia, pentru a ajuta la diverse treburi administrative.
Într-un astfel de moment, am trimis-o pe maica F. şi a fost rânduită să ajute la bucătărie. Alături de ea lucrau maici de la Mănăstirea Ţeţu. Deodată, în peisaj, apare Cuviosul Gherontie, cu giumbuşlucurile lui, făcându-i pe toţi să zâmbească, deşi erau rupţi de oboseală.
Maica F. îl iubea mult pe Cuviosul şi avea mare evlavie la dânsul. Cum stătea la chiuvetă şi spăla vase, trăgea cu coada ochiului la micul spectacol pe care Cuviosul îl oferea gratuit şi gândea în mintea ei: ,,Doamne, dacă mai ajung zilele acelea când Cuviosul va trece la cele veşnice, tare mult m-aş bucura dacă s-ar rândui lucrurile în aşa fel încât să fie îngropat la noi la Schit, să avem şi noi un rugător fierbinte în nevoi!”.
Nici nu a apucat maica să pună punct gândului, că lângă ea apare Cuviosul sărind într-un picior şi strigând cât îl ţinea gura: „Dragă, când am să mor o să mă îngrop jumătate la Schitul Sub Piatră şi jumătate la Mănăstirea Ţeţu!”, arătându-i prin aceasta că ştie toate gândurile noastre.
După trecerea Cuviosului la Domnul, în toate mănăstirile şi locurile unde a fost primit se simte ceva din duhul lui. A lăsat lumină pe unde a trecut!
Monahia Semfora
