O lună cu Cuviosul, la Ierusalim

Dumnezeu a rânduit să petrec în preajma Cuviosului mai multă vreme. În primăvara anului 2006, am ajuns în Ţara Sfântă, cu prilejul Sfintelor Paşti....

„Cum, eu păcătosul să te binecuvântez pe tine?!”

Bucuria îmi cuprinde sufletul când mă gândesc că am fost atât de aproape de un sfânt! Bucuria, uimirea, dar şi părerea de rău. Nu...

„Dacă nu muceniţe, măcar uceniţe! Să fie uceniţele Tale!”

Anii au zburat, ne-am căsătorit şi ne-am stabilit în Sibiu. După ce s-au născut prima şi a doua fetiţă şi au mai crescut puţin,...

„Doamneee, văd acuma două cununi, două cununi coborându-se din Cer!”

Eram prietenă cu cel care îmi va deveni soţ, când, ieşind împreună din Facultatea de Teologie din Sibiu, îl văd pe Cuviosul peste drum,...

Cuviosul, omul milosteniei

Despre milosteniile săvârşite de Cuviosul n-am ştiut aproape nimic, până ce nu am aflat din primele două cărţi apărute după plecarea sa din această...

Cuviosul, omul împodobit cu darul smereniei

Cam la aceeaşi distanţă în timp, am descoperit, din bunăvoinţa Domnului, că părintele Gherontie era împodobit şi cu darul smereniei. Voi relata o singură...

Pe drum, cu Cuviosul

De cele mai multe ori, când venea la noi, dimineaţa plecam de acasă împreună; eu mergeam la serviciu, iar Cuviosul fie la vreo biserică...

Judecându-l pe Cuviosul

Deşi nu mi-a descoperit Dumnezeu adevăratul chip al Cuviosului (şi asta din cauza mândriei minţii mele, a faptului că-l judecam cu asprime, că nu...

Cina cu Cuviosul

La masă, chiar de la prima vizită la noi, a cerut să îi punem şi felul întâi şi felul doi în aceeaşi farfurie în...

Vecerniile Cuviosului

De la întâmplarea din autobuz dinspre Muiereasca spre Râmnicu Vâlcea trecuseră vreo 2-3 ani. Într-o bună zi, ne-am trezit cu Cuviosul Gherontie la uşa...

CELE MAI POPULARE