Am aflat despre Cuviosul Gherontie prin luna iunie 2021 de la o prietenă care mi-a dăruit unul dintre volumele despre el (vol 2). Ulterior, am intrat și pe pagina de Facebook și am început să citesc din postările celor care l-au cunoscut. Încă de la început, m-am simțit fascinat de el și de apropierea lui de Dumnezeu. Aceasta s-a datorat și faptului că i-am comparat viaţa cu a Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, carte care mi-a plăcut foarte mult. Am fost mirat să aflu că și la noi în ţară sunt asemenea oameni deosebiți. Totodată, vreau să mărturisesc și despre ajutorul pe care Cuviosul Gherontie mi l-a dat de curând, ajutor pe care l-am putut înțelege chiar de la început, dar apoi mi s-a arătat în modul cel mai clar.

Pe la începutul anului 2021, am achiziționat cu destule eforturi un teren în jurul Bucureștiului, pentru care a trebuit să fac mai multe împrumuturi la bancă. Deși inițial m-am bucurat că am luat terenul, pe care doream pentru moment să plantez pomi, ulterior, din cauza ratelor destul de mari pe care trebuia să le plătesc în fiecare lună la bancă, m-am gândit că această achiziție nu a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Drept urmare, după ce m-am consultat cu familia, am decis să pun terenul la vânzare. Cu toate că inițial am fost sunat de câteva persoane, deja trecuseră două luni și nimeni nu se mai arăta interesat.

În acest timp, m-a sunat de mai multe ori un domn care dorea să cumpere terenul, dar nu era foarte hotărât. În urma mai multor discuții cu el, am mai lăsat din prețul afișat inițial pe site-ul de vânzări. Cu toate acestea, în ziua în care urma să ne auzim la telefon pentru a stabili detaliile vânzării, nu mi-a mai răspuns și nici ulterior nu m-a mai sunat. Recunosc că și eu devenisem destul de stresat gândindu-mă că nu o să reușesc să vând terenul destul de curând. În tot acest timp, mă rugam la mai mulți sfinți ca să mă ajute în lucrul acesta, dar părea că nu sunt auzit. Între aceștia, a fost și Cuviosul Gherontie, căruia m-am rugat de mai multe ori, aflând că este grabnic ajutător. Pentru aceasta, în luna august am mers la Mănăstirea Tismana, special pentru a mă închina la mormântul Cuviosului și pentru a-l ruga să mă ajute. După cum spuneam, domnul care urma să cumpere terenul părea că a renunțat, iar eu eram tot mai dezamăgit.

La începutul lunii octombrie, m-a sunat un alt băiat, care spunea că este interesat de teren și vrea să ne întâlnim. După ce a văzut terenul, a spus că vrea să îl cumpere la prețul afișat pe site, fără a mai negocia. A fost chiar de acord să meargă la notarul propus de mine. Deși aveam unele îndoieli că voi finaliza demersul, am contactat notarul și l-am întrebat dacă ne poate primi săptămâna următoare, marți sau miercuri, în zilele de 12/13 octombrie. Mi-a comunicat că ar putea doar în ziua de miercuri. L-am anunțat și pe cumpărător și am stabilit să ne vedem miercuri la ora 9:30 la notar, fără să mă gândesc că această zi ar avea vreo însemnătate.

Mai târziu, pe 12 octombrie, căutând pe Facebook, am citit o postare în care se relata despre faptul că Cuviosul Gherontie își prezisese ziua morții cu doi ani înainte, atenţionând pe cineva să fie atent la data de 13 octombrie. În clipa când am citit aceasta, parcă mi s-a luminat brusc mintea și, cutremurându-mă, am înțeles lucrarea și ajutorul Cuviosului. În acel moment, am avut mare încredere că lucrurile vor merge bine a doua zi la notar. În seara de 12 octombrie, i-am căutat Acatistul pe Internet și mărturisesc că rar am avut o asemenea trăire ca aceea pe care am avut-o cât timp i-am citit Acatistul. Chiar am simțit că Cuviosul a fost aproape.

A doua zi, în 13 octombrie, de ziua Cuviosului, am fost la notariat și lucrurile s-au desfășurat fără probleme. Cu toate acestea, nu pot să nu spun că eram foarte mirat de cele întâmplate și de cât de mare și grabnic ajutător este Cuviosul. Probabil că nu aş fi înțeles ajutorul pe care mi l-a dat dacă nu treceam prin toate acestea, întărite, în final, de ajutorul dat chiar de ziua trecerii lui la Domnul. Nu am cuvinte ca să îi mulțumesc și, de aceea, m-am gândit că este de datoria mea să scriu aceste rânduri, pentru a-i îndemna și pe alții să aibă încredere desăvârșită în ajutorul Cuviosului Gherontie, pentru că sigur îi va ajuta dacă îi vor cere ajutorul.
Eu îl consider un mare sfânt, pe care Dumnezeu îl ascultă și îi împlinește rugăciunile pentru cei care îi cer ajutorul și, cu siguranță, și pentru mulți care nu îl cunosc, dar sunt în diferite nevoi.

Lt.-col. Jr. Nicolae Iacob,
Bucureşti