Eu am şase pierderi de sarcină, oprite din evoluție la 3, respectiv 4 luni, un băiat, în vârstă acum de 13 ani, iar din 2023, cu darul lui Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului și al Cuviosului, şi o fetiţă. Vă povestesc pe scurt această minune: în vara anului 2022, soțul meu s-a hotărât să vină în țară, după 3 ani, pentru a da divorț. A hotărât ca eu să îmi iau copilul și să plec din casă. A venit pe 10 august și a stat până pe 30 august în țară. În această perioadă, cu mila lui Dumnezeu, lucrurile s-au mai liniștit. Mărturisesc că m-am rugat mult și Cuviosului, așa cum credeam eu că e mai bine. Soţul uneori chiar râdea de mine, că eu aveam iconița Cuviosului pe parbriz, ca să fie mereu cu noi la drum, iar el mă întreba: „Cine-i moșul ăsta? Am văzut că îl ai și în casă, ce-l porți cu tine? Ești nebună de tot!”.
A venit ziua de 31 august, când a plecat înapoi, în Olanda. Avea zbor de pe aeroportul din Cluj-Napoca, dimineața la ora 6. Am hotărât de comun acord să mergem toți trei cu câteva zile înainte în Cluj-Napoca, să mai plimbăm băiatul și apoi el să plece în Olanda, iar noi spre casă.
După ce l-am dus la aeroport, m-am hotărât împreună cu băiatul să dăm o fugă la Tismana. Mărturisesc că aveam 1200 lei, toți banii pe care mi-i dăduse soțul meu. Am ajuns la Tismana, ne-am cazat la o pensiune din apropiere și am rămas până a doua zi. De doi ani aveam dorinţa de a urca sus la Cioclovina, locul unde a trăit maica Vartolomeia, dar unde urcase şi Cuviosul, cum aflasem între timp.
Dimineața am primit un telefon de la una dintre maici, pe care o cunoșteam și pe care o întrebasem cu o seară înainte dacă avem vreo șansă să urcăm și noi, doar eu cu copilul, la Cioclovina de Sus. Maica mă sună și îmi spune: „Haideţi repede către Tismana, că pleacă un jeep către Cioclovina de Jos cu muncitori și se întoarce înapoi, că se duc să ducă niște materiale. Să mergeți și dumneavoastră cu copilul!”. Imediat ne-am îmbrăcat și am plecat de la pensiune către Tismana. Ajunși acolo, am mers să ne închinăm în biserică, apoi la Cuviosul. Când ne-am întâlnit cu maica ne-a transmis că s-a schimbat planul: se pleacă mai târziu, iar jeepul cu muncitori nu se mai întoarce, ci rămâne acolo. Noi trebuia să ne hotărâm dacă vrem să mai urcăm, deoarece trebuie să coborâm înapoi pe jos.
Afara era o zi foarte călduroasă și foarte frumoasă. Am hotărât să urcăm, mai mult eu decât fiul meu. M-am mulțumit și până la Cioclovina de Jos, ca să avem timp de întoarcere. Drumul a fost anevoios. Când am ajuns la bisericuță, am crezut că e raiul acolo! Am intrat, ne-am închinat, am stat de vorbă cu o maică ce ne-a povestit despre Cuviosul, despre cât de mult a ajutat-o, despre cum venea acolo, despre maica Vartolomeia. Am stat apoi la masă, iar când a venit timpul plecării, maica ne-a zis: „Vedeți că sunt două posibilități de coborâre către Tismana, una prin pădure, pe unde mai urcau maicile (dar să fiți atenți că s-au format mai multe cărări cu timpul) și una pe drumul forestier!”. Ne-am făcut cruce și am pornit la drum prin pădure, până la răscruce, unde era o troiță mare. Mă uit la băiat, el la mine, și zic: „Pe unde să mergem?”. Dacă mergeam pe drumul forestier, făceam cam o oră, dar prin pădure ne era teamă că nu nimerim drumul bun. Până la urmă am mers prin pădure şi, de necrezut, am făcut doar 15 minute până în fața mănăstirii. Nu știu cum am nimerit cărarea bună, ştiu doar că am coborât pe un drum foarte abrupt și, deodată, ne-am trezit la drumul principal. Nici în ziua de azi nu pot explica în cuvinte toate trăirile avute și la urcare, și la coborâre, dar nu mă îndoiesc nicio clipă că a fost Cuviosul nostru drag cel care ne-a ajutat!
Am ajuns în fața mănăstirii, am luat mașina și am pornit către Cluj-Napoca. Afară a început să plouă foarte tare. Am înnoptat la Cluj la o prietenă, iar spre dimineață am plecat către Mănăstirea Rohia, unde îmi doream de mult timp să ajung. Am reuşit cu ajutorul Domnului să urc şi să cobor cu maşina pe serpentinele care duc spre mănăstire, că aveam mari emoţii.
Am coborât de la Rohia cu gândul să ne oprim la întoarcere la Mănăstirea Căşiel. La răscrucea dintre Rohia și Rohița, cum întorc capul în partea dreaptă, văd un părinte bătrân cu mâinile ridicate, parcă se ruga, care îmi face semn să-l iau. Mărturisesc că eu nu iau la ocazie, dar atunci am oprit brusc și l-am întrebat unde merge. Când am auzit răspunsul: „În Moldova!”, i-am spus că noi mergem la Botoșani, dar facem oprire mai întâi la Căşiel, să ne închinăm. A urcat în maşină şi am pornit la drum. Părintele îmi dădea o stare de liniște, cum nu pot să vă explic. Am oprit într-o benzinărie să alimentez, însă eu mai aveam la mine doar 100 lei, aveam mâncare (deci nu mai trebuia să cumpăr), rezervorul era mai bine de jumătate cu combustibil, dar voiam să fac plinul ca să nu mai opresc până acasă.
Intru în benzinărie, alimentez și pornesc la drum. Când mă uit la partea unde este schimbătorul de viteză, văd 900 lei puși acolo de părintele. Mă bufnește plânsul, la care părintele îmi spune: „Lasă, dragă, că eu te ajut acum, că știu că ai nevoie!”. Vă mărturisesc că plângeam mai mult pentru că erau exact banii pe care i-am cheltuit cu drumul la Tismana şi i-am primit înapoi de la părintele. Când am ajuns pe la Durău, părintele îmi spune: „Dragii mei, sunteți prea obosiți, haideți să rămâneți la Petru Vodă, la Părintele Iustin, peste noapte, și apoi o să plecați!”. Am făcut cum ne-a spus, iar în ziua următoare am plecat spre Botoşani.
Pe la jumătatea lui septembrie, a început să îmi fie rău, din ce în ce mai rău. Îmi fac un test de sarcină și aflu că sunt însărcinată! Pe moment, am început să plâng, deoarece am avut două mici AVC-uri tranzitorii, aveam și trombofilie, deci șanse aproape nule de a mai avea copii! În loc să mă las în voia lui Dumnezeu, am plâns o săptămână, după care mi-am luat inima în dinți și am mers la o doamnă doctor ginecolog, dar de data asta, altfel. I-am zis din start că eu vreau doar să am un doctor pentru monitorizarea sarcinii, că nu voi lua decât pastilele de bază care sunt necesare copilului, iar în rest mă voi lăsa în mâna lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a Cuviosului meu drag…
Așa am și făcut: am venit acasă, m-am legat cu brâul Maicii Domnului și mi-am pus la gât iconița Cuviosului și a Maicii Domnului, într-un săculeț dintr-un material făcut de mama mea. Până în ziua de astăzi le mai am, cu excepția brâului, pe care l-am scos în ziua operației de cezariană. Mărturisesc că, pe toată perioada sarcinii, am avut foarte multe încercări. Având trombofilie, am fost la un pas de tromboză, am stat internată cu iminență de avort tot din această cauză, dar Cuviosul a mijlocit la Maica Domnului pentru noi. La fiecare sfârșit de săptămână îl sunam pe părintele duhovnic, spunându-i: „Părinte, vă rog să mă primiți la spovedit, că eu nu cred că mai trăiesc!”, și tot așa, până am ajuns în ziua de 2 mai 2023, când am mers la spital, pentru că Dumnezeu a hotărât ca Ecaterina să vină pe lume.
Toți medicii vorbeau între ei că nu avem nicio șansă, nici eu (aveam atunci 41 de ani) şi nici fetiţa. Eu mă temeam să nu fac AVC la naștere și toate cele, însă m-am rugat așa de mult Maicii Domnului și Cuviosului să nu ne lase! Nimic nu am simțit la operație, iar Ecaterina s-a născut perfect sănătoasă. De când am născut-o și până în prezent, este numai cu iconița lui Câlili în sân, sub pernă, în mână, peste tot. O sărută și îl strigă, Câlili fiind Cuviosul, așa cum îi poate spune deocamdată. Oriunde îi vede iconița sau cărțile, strigă: „Mamă, Câlili!”. Așa i-am învățat pe amândoi copiii să-l cheme în rugăciune și să pună iconița cu Cuviosul când îi doare ceva. Prin mijlocirea Cuviosului la Maica Domnului o am eu pe fiica mea, Ecaterina. Îl iubim din tot sufletul pe Cuviosul nostru drag!
Am tot amânat să dau mărturiile, pe motiv că nu voi ști cum să mă exprim, însă astăzi, pe data de 13 februarie 2025, când Ecaterina a început pe la ora 2 dimineața să nu poată respira, deoarece a rămas cu o tuse urâtă după o gripă tip A, iar temperatura îi era de 40,6 grade, m-am rugat Cuviosului: „Cuviosul meu drag, te rog, nu mă lăsa, că nu mai pot după atâtea nopți să mai stau trează. Te rog, ajut-o măcar pe Ecaterina să fie bine, dacă eu nu sunt vrednică! Nu mă lăsa, te rog, că voi depune și eu de data aceasta mărturie, chiar de dimineață, cum mă trezesc!”. Pe la ora 3, m-au ajutat Maica Domnului și Cuviosul de le-am citit Acatistul, iar Ecaterina s-a liniștit, a început să respire normal și a dormit. A doua zi, mi-am ţinut promisiunea şi, aşa cum am ştiut, am început, cu binecuvântarea duhovnicului, să scriu şi eu cele mai importante mărturii despre ajutorul Cuviosului care mereu este prezent în viața noastră!
Luiza C.,
jud. Botoşani
