Cuviosul Gherontie de la Tismana

Era o zi de vineri, 6 aprilie 2012. Cuviosul stătuse la noi o săptămână, timp în care s-a rugat şi a postit foarte aspru, cu un fular de-al meu la gât pentru „gripă”, fular care s-a dovedit ulterior a fi vindecător, după ce a fost purtat de un tânăr diagnosticat cu cancer în zona gâtului.

În acea zi de vineri am plecat împreună cu dânsul la Cluj-Napoca. La un moment dat, am coborât la cripta de sub Catedrala Mitropolitană, pentru o rugăciune la mormintele arhiereilor înmormântaţi acolo. În timp ce ne aflam lângă mormântul Arhiepiscopului Teofil Herineanu, i-am spus Cuviosului că a fost foarte milostiv şi că a avut o viaţă sfântă. Imediat, dânsul a confirmat, dar întorcându-se spre mormântul Mitropolitului Bartolomeu Anania, ne-a spus: „Da, dragă, dar dânsul e mai ceva!”.

Prof. dr. Monica Opriş,
Alba Iulia