Nu cred că voi putea toată viaţa să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru sfinții pe care ni i-a dat. Cuviosul Gherontie a apărut în viețile noastre când aveam mai mare nevoie.
În luna mai 2024, soţul meu a primit nişte lucruşoare şi o fotografie cu Cuviosul de la o doamnă pe care o ajutase cu o simplă cerere. În acel moment am simțit ca niște fluturi în stomac și am dorit să aflu mai multe despre acest Cuvios, despre care nu auzisem. Am citit câteva mărturii și am găsit și Acatistul lui, tot online. Am început să îl citesc și, încă din prima zi, lucrurile au început sa prindă culoare și rezolvare în viețile noastre. Apoi am comandat și trei volume de la Mănăstirea Tismana, iar măicuțele au pus și o sticluță de ulei, o cruciuliță de lemn (pe care o port cu nădejde și bucurie la vedere) și câteva bombonele, împreună cu acatistul fizic. Atât de mult m-a bucurat conținutul coletului că nici nu am cuvinte să descriu.
Însărcinată fiind cu al doilea copil, am folosit ulei din acea sticluță și pentru binecuvântarea pântecelui, dar și de câteva ori când am avut dureri mari de spate, stare de rău, stare de agitație, spasme abdominale, greață, vărsături și parcă Sfântul le-a luat pe toate cu mâna lui. A avut și are grijă și de fetiţa noastră, Nectaria, care a fost încercată de febră, vărsături, stare de slăbiciune. I-am uns pieptul cu ulei și grabnic ne-a ajutat.
Într-o zi de joi, 12 septembrie 2024, când am ajuns cu sarcina la 40 de săptămâni, eram programată la un control la doamna doctor, la Spitalul Județean din orașul nostru. Primul copil l-am născut cu cezariană, iar la al doilea mi-am exprimat dorinţa de a naşte natural.
Când am vorbit cu dânsa, mi-a spus să merg prin UPU dimineața la 8:00, să îmi facă fişa și să mă ducă infirmiera sus la etajul 6 la maternitate, dar fără să fie vorba de a intra în sală pentru cezariană sau alte planificări. Am ales această variantă, deoarece mi-a spus că protocolul nu le dă voie să asiste la o naştere naturală după o cezariană (deşi trecuseră deja trei ani de la primul copil), decât dacă pacienta are deja membranele rupte și e dilatată mai avansat.
Când am ajuns la UPU, am fost rugată să aștept să întrebe de ce s-a ales această procedură, dacă nu cumva am fost programată deja pentru cezariană sau altele. La scurt timp, am primit răspunsul că doamna doctor a uitat că are un congres în Târgu-Mureș și abia luni mă va putea vedea, dacă nu nasc între timp. De asemenea, mi-a transmis telefonic că, dacă doresc, mă poate vedea medicul de gardă. Nu prea mi-a convenit ideea și în câteva secunde am primit și confirmarea pentru sentimentul meu, fiindcă doamna care trebuia să urce cu mine pe secție mi-a zis că, dacă merg să mă vadă medicul de gardă și având 40 de săptămâni, mai mult ca sigur va zice să mă bage în sala de operaţie. Bucuria mi-a fost imensă, am știut ca aşa le-a așezat Cuviosul pentru a fi toate cum e mai bine pentru mine și pruncuţă, căreia ne-am propus să îi punem numele Maria, în cinstea Maicii Domnului.
Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să nasc natural este legat de o problemă de sănătate din 2009. După o căzătură, am rămas cu un vertij puternic, dacă mă las pe spate sau pe dreapta. Singura poziție în care dorm sau stau întinsă de atunci este pe partea stângă. În condiţiile unei anestezii, lucrurile puteau să se complice pentru mine.
Am aşteptat o săptămână declanşarea naturală a sarcinii şi totul începea să devină din ce în ce mai dificil, eu având și o problemă la coloană, mai exact la zonele cervicală și lombară. În aceste condiţii, m-am rugat şi mai intens Cuviosului să mă ajute să știu ce să fac. În ziua următoare, trei persoane dragi mie mi-au scris fără să întreb eu că mi-ar recomanda să merg la cezariană.
Zis și făcut, iar în următoarea zi, vineri, 20 septembrie 2024, am ajuns pe secția de nașteri unde era mare hărmălaie, multe gravide, medici veniți și de acasă, toată lumea pe grabă. I-am spus medicului istoricul meu, dar când am intrat în sala de operație, cu groază am realizat că planul era să îmi facă anestezie în coloană şi nu anestezie generală, cu care eram mai ușor de așezat pe spate și cu capul pe stânga, fiind inconștientă, la fel ca şi la prima sarcină.
Am insistat să îmi facă anestezie generală, dar au susținut că nu se mai face aşa ceva de mult timp. Am început să mă agit, se uitau la mine ca la o nebună, m-au întrebat dacă merg la psiholog și de ce sunt aşa speriată. Până la urmă, injecția mi-a fost făcută și au zis: „Întinde-te pe spate!”. Am început să plâng, le-am spus că nu pot, pentru că amețesc foarte-foarte tare, aşa că şi-au pierdut răbdarea și m-au tras cu forța cu cearșaful de sub mine. În gândul meu erau doar rugăciuni disperate. Mi-au mai pus ceva, ca să fiu semiadormită și nu știu cum s-a făcut, de parcă a durat doar zece minute totul.
M-au mutat în patul de recuperare și atunci a început calvarul: am stat şase ore nemișcată, cu capul întors pe stânga și fără să simt nimic de la brâu în jos. Numai rugăciunile m-au ajutat. Ziua următoare, m-au mutat pe secția de cezariene, unde am continuat momentele de greutate. Orele treceau, venea ziua următoare și eu nu-mi puteam ridica de pe pernă capul.
Credeau că sunt o persoană sensibilă, au încercat să tragă de mine, să îmi spună că e normal, dar știam că nu aşa ar trebui să fie. Într-un final, au recunoscut că a fost o greșeală anestezia administrată în situaţia în care eram eu… Doar rugăciunile m-au salvat din nou! Slavă Domnului că au fost permise vizitele și, cu ajutorul soțului meu, am făcut progrese cât să pot să mă deplasez acasă după şase zile.
Am promis dinainte de sarcină Cuviosului că, dacă nu va fi nevoie să „împing” vreun plic la medic sau anestezist, banii primiți pentru asta de la nașa copilei îi voi dărui Mănăstirii Tismana: 600 lei pentru cei 6 ani de la trecerea Cuviosului la Domnul. Pe lângă asta, am mai făcut o comandă de produse din Athos pentru mai mulți credincioși, pentru a susține Sfântul Munte și a fost 660 lei totalul. Oricum, nu pot oferi eu nimic lumește pentru binecuvântarea ce o am acum în braţe, Maria!
În ciuda încercărilor și a ispitelor, am avut și avem parte de multe binecuvântări! Fetiţa noastră dragă, Maria, a primit nota 10 la naştere, rugăciunea de a avea lapte matern din primele zile mi-a fost ascultată (oricum, nu aş fi fost în stare să merg în camera în care se pregătea laptele praf), au fost permise vizitele la spital, aşa că l-am avut ca sprijin pe soțul meu: două ore zilnic m-a ajutat să mă ridic și să mă mișc, am prins putere și de la Nectaria, fetiţa noastră de 3 anișori. În plus, operația nu m-a durut aproape deloc şi am fost înconjurată de oameni credincioși, care s-au rugat pentru mine atunci când eu nu mai aveam putere, și am ajuns cu bine acasă.
Având o recuperare puțin mai lentă după cezariană, mi-a fost mai dificil cu activitățile de zi cu zi din cauza vertijului și a ușoarei slăbiciuni pe partea dreaptă a corpului. Aşa că, l-am rugat pe Cuviosul meu drag să fie cu mine, să mă sprijine prin casă, să mă întărească să pot coborî afară.
În două seri la rând, când m-am pus în pat, am avut dureri de spate, care radiau până în faţă, greață și ușoare frisoane. Nici nu știam, e o colică renală, o colică biliară sau pur și simplu efortul de peste zi?! Indiferent ce a fost, Sfântul meu drag, Gherontie, mi-a luat durerile foarte repede și mi-a dat un somn ușor și odihnitor.
Mulțumesc, Cuvioase drag, mulţumesc pentru că de fiecare dată când am o durere, un necaz, o frământare, ești mereu aici. E o binecuvântare să ai linişte atunci când e furtună!
Alexandra Erascu,
Baia Mare
