Cuviosul mi-a cerut să îl duc la Alba Iulia în 21 mai 2014, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la onomastica doamnei Elena Teodorescu, una dintre gazdele Cuviosului în acest oraş. Despre această întâlnire a relatat şi doamna Monica Opriş, care a fost de faţă, împreună cu părintele Dorin.
Îl aşteptam să urce în maşină şi făceam ceva, cred că eram pe telefon, și deodată aud o bubuitură pe capotă. Am tresărit speriat! Cuviosul era lângă mașină și râdea… îmi aruncase un bulgăre de pământ pe capotă. Nu ştiu ce rost a avut, dar nimic din ce făcea nu era întâmplător.
După ce am pornit, îmi spune: „Ioai, dragă, hai mână repede că trebuie să ajungem că ne așteaptă acolo!”. Cu două zile înainte i-a anunţat pe cei de la Alba Iulia că nu mai merge, dar, totuşi, spre surprinderea tuturor, a făcut acest efort. Era prima dată când mergeam la Alba Iulia, eu fiind din Bucovina! Tot timpul s-a rugat pe drum. Pe unde era un cimitir se întorcea, se închina şi spunea: „Pomenește, Doamne, şi pe robii tăi aceştia!”. Pe drum îmi spunea unde vrea să fie îngropat și îmi arăta pe cer pomi și flori din rai.
Pe la Cluj, pe şoseaua de centură, eram într-o curbă lungă și aveam două tiruri în faţă. Cuviosul mi-a spus să le depășesc. Îi știam deja sfințenia și am făcut cum a spus. Am încercat apoi, când s-a mai ivit ocazia să intru în depăşire, dar m-a atenţionat: „Nu, dragă!”. Într-adevăr, după 3-4 secunde, veneau maşini din faţă şi, dacă mi-aş fi urmat gândul, ori aş fi fost nevoit să intru în tir, ori în şanţ.
Pe drum, el îmi spunea că îmi va plăti drumul și era timpul să alimentăm. Eu fumam pe atunci și am zis în gând: „Nu știe el de câţi bani alimentez și voi lua şi un pachet de ţigări!”. Au trecut 10 secunde și îmi spune: „Să nu te gândești că îți dau bani pentru ceea ce vrei tu!”. Mi s-au tăiat genunchii și mi-a pierit patima instant.
Când am ajuns la Alba Iulia, m-a ghidat tot drumul până la destinaţie, deşi nu era chiar simplu de ajuns. La întoarcere, m-a oprit Poliţia. Maşina cu care am mers avea numere de Italia, nu aveam actele în regulă, la una din roţile de pe spate se vedea sârma (putea în orice moment să explodeze!). Poliţistul a devenit foarte suspicios şi toată atenţia i s-a îndreptat spre Cuviosul, care se prefăcea că doarme, cu o sticlă de şampanie în mână, cu o bluză mai lungă, cu pantalonii daţi mai jos, până spre genunchi, „ca să nu transpire”. M-a întrebat de mai multe ori ce e cu domnul, dacă se simte bine… Apoi poliţistul m-a lăsat să plec, pur şi simplu.
Mi-am dat seama de ajutorul Cuviosului, pentru că deja eram convins de sfinţenia vieţii lui. Ca să se smerească şi să îmi distragă atenţia de la mijlocirea lui, a făcut pipi în maşină, pe scaun, care avea tapiţeria din piele alcantara. Am pus mâna, dar nu mirosea deloc a urină!!!
Cristian Băncescu,
Rădăuţi
