Când îți lași viaţa în mâinile lui Dumnezeu și spui „Doamne, fie voia Ta!”, atunci vezi și simți lucrarea Lui. Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi: „Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei!” (Psalmi 15,3). În iubirea lor faţă de noi, sfinții se unesc și merg la Maica Domnului și cer să mijlocească pentru cel care are trebuință… În fruntea grupului de rugători pentru mine este Cuviosul Gherontie, iar lucrul acesta l-am simţit de mai multe ori în ultimii ani.
În data de 1 martie 2024, am intrat de urgenţă într-o operație, o intervenție chirurgicală majoră, care a durat 11 ore. Când am plecat spre spitalul din București, am zis doar atât: „Doamne, facă-se voia Ta!”. Am lăsat acasă patru prunci și mă rugam Cuviosului să mijlocească pentru mine să mă întorc la ei vie. Și aşa, înarmată cu rugăciune, cu nădejde și cu fotografia Cuviosului am avut curaj să fac acest pas important în viaţa mea.
În toată agitația, cu analize, cu teste, cu pregătirea pentru a intra în sala de operație, fotografia Cuviosului a fost tot timpul la mine. Se știe că în sala de operație nu ai voie să intri cu nimic, absolut nimic. Aveam fotografia în mână și o doamnă asistentă mi-a zis: „Iconiţa o punem sub capul dumneavoastră, sub câmpul steril!”. Fără niciun alt comentariu. Și aşa am intrat în operație, cu Cuviosul sub capul meu.
Înainte să fiu adormită, am spus: „Doamne, coboară harul Tău în mâinile medicilor!”. M-am trezit după operaţie ca dintr-un somn odihnitor, soțul meu era lângă mine, am vorbit, iar primul lucru a fost că doamna asistentă mi-a dat fotografia Cuviosului, care era pusă sub capelină. Am luat fotografia, am ținut-o strâns în pumnul meu și i-am mulțumit Cuviosului Gherontie că am ieșit bine din operație.
Și de aici am început să aflu şi să văd minunile care s-au făcut cu mine! După o zi de ATI, m-am ridicat și am cerut să fiu așezată pe scaun, un fotoliu special. Apoi a venit doamna doctor anestezist și mi-a povestit cum totul a decurs foarte bine şi că nu am avut nevoie de transfuzie de sânge, cu toate că operaţia a fost lungă şi extrem de dificilă. Aceasta a fost cea mai mare minune, pentru că Dumnezeu, prin mijlocirea Cuviosului Gherontie și a prietenilor lui la care m-am rugat: Sfântul Efrem cel Nou, Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Pantelimon, Părintele Arsenie Boca, a rânduit să am un medic chirurg extraordinar, care a operat atât de migălos, încât pierderile de sânge au fost mici. Apoi s-a rânduit să fie în acest spital un aparat, unic în ţară, care cumva adună sângele pierdut, îl separă și întoarce trombocitele pacientului. În cazul meu a fost nevoie doar de 200 g de trombocite, iar acelea au fost ale mele…
De ce spun cea mai mare minune?! Pentru că riscul acestei intervenții era dat de faptul că sângele meu are niște anticorpi rari, iar pentru intervenţia mea chirurgicală s-au primit zece unități de sânge, din care doar două aveau şi anticorpii mei, ceea ce era puțin. Dar Cuviosul a fost acolo și a mijlocit şi nu am avut nevoie!
După doar două zile de ATI am fost transferată pe salon, ceea ce i-a uimit pe toți. Şi apoi o altă minune: la două săptămâni de la intervenție am fost externată. Sunt persoane care pentru intervenţii similare au stat o săptămână pe ATI și apoi o lună sau chiar două în salon, pe secţie.
Recuperarea mea a fost grozavă. Într-una din zile, unul din doctorii din echipa care m-a operat mi-a mărturisit că e uimit de cât de bine a decurs totul, cât de ușor, fără nicio complicație. Îmi pusesem nădejdea în Dumnezeu, în mijlocirile Maicii Domnului şi ale sfinţilor! Iar Cuviosul Gherontie a stat și s-a rugat la capul meu! Am aflat cu bucurie că şi acolo, în spital, Cuviosul a ajuns înaintea mea: erau asistente care auziseră despre dânsul şi aveau evlavie la el!
Să avem nădejde că Dumnezeu este Bun și să primim tot ce ne dă, cum zicea şi Cuviosul: „Ştie Domnul de ce avem nevoie! Dă-ne, Doamne, ce avem nevoie!”.
Alina Silaghi,
Tomeşti, Jud. Timiş
