Pe Cuviosul Gherontie îmi amintesc că l-am văzut o dată în biserica Mănăstirii Căşiel, înconjurat de maici, dar nu am vorbit nimic cu dânsul atunci. E posibil să îl fi întâlnit o dată şi la Bucureşti, dar nu ştiu sigur dacă dânsul a fost. Dacă a fost dânsul, încă nu mi s-a împlinit ce mi-a zis atunci…
Eu l-am cunoscut pe Cuviosul cu adevărat după trecerea dânsului la Domnul! Am primit nişte foi cu Acatistul lui şi o bucăţică din pânza alba în care a fost înfășurat când a fost adus din Israel în ţară. Nu le-am dat nicio importanţă. Le-am pus undeva în bibliotecă şi am uitat de ele. Apoi, după un timp, soţul meu a primit în curtea Mănăstirii Căşiel primele două volume cu mărturii despre dânsul. Abia atunci mi-am amintit de Acatist şi de pânză şi am început să folosesc pânza pentru cel de-al patrulea copil al nostru care, pe atunci, era bebeluș. Când răcea şi făcea febră, îi puneam pânza pe piept sau pe spate, sub body, şi de seara până dimineaţa era bine.
Prima minune pe care mi-o amintesc mai în detaliu a fost în septembrie 2020, când eram însărcinată în ultima lună şi m-am îmbolnăvit, cel mai probabil, de Covid-19. Eram pe ultima sută de metri cu sarcina, trebuia să nasc şi eu eram foarte bolnavă. Eram obosită, somnolentă, tușeam sec. M-am tratat acasă cu suplimente naturiste, cu ce s-a putut având în vedere că eram însărcinată. La un moment dat, când am simţit că nu mai pot nici fizic, nici psihic la gândul că urmează să nasc şi mă simţeam epuizată şi mă gândeam cum o să fie, că poate îmi vor lua fetiţa, m-am rugat Cuviosului să mă ajute că nu mai pot şi am auzit o voce în capul meu, în gândul meu, care mi-a spus: „Gata, drăguță!”. (Eu nu ştiam pe atunci că asta era vorba lui. Abia după un timp am aflat de la cineva care l-a cunoscut.)
Din momentul acela, am început să îmi revin. După câteva zile, când a venit momentul să nasc, eram 99% bine. Citisem Acatistul Cuviosului şi pe cel al Părintelui Arsenie Boca (data probabilă a nașterii fiind chiar ziua în care s-a născut Părintele Arsenie) şi pot spune că şi naşterea a fost o minune. Maica Domnului a făcut ca toate contracţiile să fie absolut suportabile! Niciuna din cele patru nașteri anterioare nu a fost așa… Nu îmi vine nici acum să cred că am născut așa uşor, parcă nu eu am născut atunci!
Încet, încet, am început să prind drag de Cuviosul, să am evlavie la dânsul şi mi-am dorit mult să merg cu soţul şi cu cei cinci copii ai noştri, la Tismana. Timpul trecea şi parcă nicicum nu se legau lucrurile până când, în octombrie 2022, a zis soţul că am putea merge pe 26-27 octombrie, de Sfinţii Dimitrie, pentru că el nu lucrează în zilele de sărbătoare.
Zis şi făcut. Am hotărât că atunci o să mergem, dar au început să apară piedici după piedici, numai ca să nu plecăm. La un moment dat, chiar i-am zis soţului că parcă în Rai ne-am pornit să mergem de s-a stârnit atâta împotrivire! Cu două-trei zile înainte să plecăm, el a dus maşina la service să-i schimbe o piesă defectă (ceva aparent banal) şi, în loc să îl sune să meargă după maşină, l-au sunat să-i spună că nu se potrivește noua piesă şi că mai trebuie să rețină maşina până când comandă altă piesă.
Soţul îşi făcea griji că nu o să fie maşina gata la timp şi că nu o să mai putem pleca. M-a întrebat ce facem dacă nu ne repară maşina şi i-am zis foarte hotărâtă că, dacă nu se poate, să-i spună mecanicului să pună înapoi piesa defectă şi să ne dea maşina! Până la urmă s-a rezolvat, dar a apărut o altă piedică: cei doi băieţi mai mari ai noştri fac fotbal şi în fiecare săptămână aveau câte un meci fiecare. De obicei, meciurile erau programate vinerea sau sâmbăta, dar în săptămâna aceea le-au programat la unul miercuri (26 octombrie), iar la celălalt joi (27 octombrie). Băieții au protestat, au plâns, că ei nu vor să lipsească de la meciuri, dar cu toate astea noi nu ne-am abătut de la plan.
Seara, înainte de plecare, cea mică (la naşterea căreia consider că m-a ajutat şi Cuviosul) a început să aibă simptome de răceală. E greu la drum cu un copil de doi ani în astfel de situaţii, dar am zis că plecăm orice ar fi. Dimineaţa, am pornit din Dej cu gândul să ne oprim la Aiud la Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir.
Din cauză că am pornit de acasă cam cu o oră mai târziu decât ne programasem, soțul a condus ceva mai tare decât de obicei şi, după ce am trecut de Gherla, a făcut o depășire într-o zonă de depășire interzisă şi tocmai acolo stătea o maşină de poliţie şi, bineînțeles, imediat ne-a şi oprit. Printr-o întâmplare fericită, am scăpat de amendă. A fost „mâna” Cuviosului!
Spre seară, pe la 19:00, am ajuns la Mănăstirea Lainici şi l-am rugat pe soțul meu să întrebe de cazare. În timp ce mergea, se ruga în gândul lui: „Cuvioase, ajută-ne să ne cazăm aici!”. A întrebat pe cineva, i-a spus să aştepte să îl întrebe pe stareţ şi apoi s-a întors şi l-a condus la camera unde urma să fim cazaţi. Ne-am dat seama că încă este timp să mergem atunci, seara, la Tismana. Ne-am pornit şi pe drum ne-a sunat cineva şi, tot vorbind la telefon, GPS-ul nu a mai funcţionat şi am greşit drumul. Am mai pierdut cam o oră din cauza asta dar, până la urmă, tot am ajuns la mănăstire. Era deja întuneric, în biserică era slujbă şi ne-am dus la mormânt. Eram doar noi acolo. Aveam de la diverși prieteni bomboane de lăsat pe mormânt, bomboane şi beri de atins de mormânt şi de dus înapoi. Am terminat şi cu ele şi ne-am pus să ne rugam în linişte.
Cum stăteam acolo şi ne rugam, a apărut o maică şi a intrat în vorbă cu noi. I-a spus soţul că suntem de la Dej, că îl avem duhovnic pe părintele Serafim de la Mănăstirea Căşiel, că Cuviosul a făcut o minune cu el (cu soţul) şi i-a vindecat umărul (mărturie apărută în volumul 4) şi a întrebat-o dacă mai găsim deschis la pangar, pentru că am vrea să cumpăram volumul 5 cu mărturii. Maica a zis că nu mai e deschis, dar ne dă ea 10 exemplare (noi doream 17, pentru prietenii noştri, care ne-au rugat să le ducem, dar n-am zis nimic). Maica a zis să merg cu ea să îmi dea cărţile şi, când a venit, a adus 30 de exemplare! A zis că aşa a simţit ea, să ne aducă mai multe.
Ne-am întors la mormânt şi soţul i-a zis că unul din băieții noştri are o boală rară la un şold. Maica, nici una, nici două, l-a luat şi l-a pus să şadă pe mormânt. Ne-a zis să luăm toate bomboanele de pe mormânt şi, văzând că ne împotrivim, ne-a spus că vine noaptea o vulpe şi le mănâncă şi să stăm liniștiți că a doua zi se vor pune altele. Le-a zis copiilor să-şi ia pietricele de pe mormânt, să-şi pună în toate buzunarele! La un moment dat, ne-a zis: „Eram în biserică la slujbă şi am simţit că mă cheamă Cuviosul la mormânt. Cred că pentru voi m-a chemat!”. I-am cerut apoi ulei din candelă. Ne-a dat tot uleiul, până la ultima picătură!
Atâta dragoste am simţit din partea maicii şi prin ea din partea Cuviosului! Ne-ar fi dat absolut tot de acolo dacă ar fi putut… Am plecat de acolo cu multă bucurie şi, de curiozitate, l-am întrebat pe fiul nostru, pe care l-a pus maica să şadă pe mormânt, ce a simţit cât a stat pe mormânt. Mi-a zis că la șoldul bolnav a simţit rece şi la celălalt, cald. Eu, în mintea mea, am zis că sigur că a simţit rece, că doar era frig afară, dar Cuviosul mi-a demonstrat în scurt timp că era vorba despre altceva.
Dej, jud. Cluj
