Dorinţa de a ajunge în Ţara Sfântă s-a împlinit. Mai rămânea vânzarea casei şi vizita la Mănăstirea Tismana. De câte ori aveam un posibil cumpărător şi nu se finaliza, mă rugam Cuviosului şi spuneam: „Iar sunt nevrednică, Cuvioase, dar te rog ajută-mă!”. În această perioadă am văzut pe grupul de pe Facebook un număr de telefon de la Mănăstirea Tismana, de unde aş putea face rost de cărţile Cuviosului. Am trimis mesaj şi, spre marea mea bucurie, am primit cele cinci volume apărute până atunci. Am mai trimis o dată mesaj, fiindcă doream să dăruiesc cărţile pentru a-l face cunoscut la cât mai multă lume, şi iarăşi le-am primit.
În luna iunie am reuşit să încheiem un contract de vânzare a casei şi urma să eliberez casa de toate bunurile. Precizez că înainte de încheierea contractului am văzut pe o rețea de socializare o excursie de trei zile la Prislop, Clisura Dunării şi Mănăstirea Tismana. Întrucât nu era finalizată vânzarea casei, mă gândeam că nu voi putea merge.
Am început eliberarea casei prin a scoate cărţile din bibliotecă. Nu ştiu cum să spun, să nu creadă cineva că fabulez, dar prima carte pe care am pus mâna, a fost o carte cu coperți groase, iar când am deschis-o, am văzut nişte bani. Primul gând a fost că sunt din cei ,,expirați”, dar când am mers să-i compar, am văzut că încă sunt ,,valabili”. Am început să tremur de emoţie şi în clipa următoare am sunat-o pe fata mea şi i-am spus că mi-a trimis Cuviosul bani de excursie şi de cheltuială.
Am sunat organizatorul excursiei şi, spre bucuria mea, cu trei zile înainte mai rămăseseră câteva locuri, aşa că am lăsat totul baltă şi am plecat. De la Suceava am făcut o cruce din trandafiri şi crini, am luat bomboane şi lumânări şi am plecat cu multe emoţii la drum. Drumul a fost foarte lung. A doua zi am fost la Clisura Dunării, apoi la Mănăstirea Tismana, unde ni s-a dat la dispoziție doar o jumătate de oră. Am urcat cu mari emoţii, iar o măicuţă mi-a arătat unde este mormântul Cuviosului. Fac precizarea că doar câţiva pelerini din grup ştiam despre dânsul, aşa că am mers singură.
Când am ajuns la mormânt, dacă nu mă ţinea o măicuţă, cred că mă duceam jos! Aşa emoţii numai la Mormântul Sfânt am mai trăit. Nici nu puteam desface crucea pe care am dus-o… Maica ce se ocupa de mormânt a legat crucea mea de cea a Cuviosului. I-am povestit despre intervenţia Cuviosului în viaţa mea. Măicuţa care m-a sprijinit era şi ea venită de la Iaşi şi mi-a pus în punga cu bomboane altele care erau pe mormânt, pe care le-am dus celor dragi, acasă. Eram presată de timp, dar acea jumătate de oră am trăit-o la intensitate maximă.
Din cărţile citite am avut multe de învăţat şi multe s-au schimbat în viaţa mea, în gândire şi în fapte. Dacă trec pe lângă cineva ce întinde mâna şi nu îi dau nimic, fac câţiva paşi şi mă gândesc: „Cuviosul n-ar face aşa!” şi mă întorc înapoi. Îi simt prezenţa în gândire şi în fapte!
Tehn. Paraschiva Moroşan,
Suceava
