De Cuviosul Gherontie am aflat, pentru prima dată, de la părintele duhovnic. Eram deja în 2020, la doi ani de la trecerea sa la Domnul. La o Spovedanie, părintele mi-a dat câteva bombonele de la Cuviosul Gherontie de la Tismana, m-a întrebat dacă știu de el (nu auzisem) și mi-a spus să am încredere, că va deveni sfânt. M-a îndemnat să mănânc o bomboană de pe mormântul său atunci când mă va durea ceva sau când voi avea o stare grea, și îmi va fi bine.
Pe vremea aceea locuiam în Germania și nu aveam asigurare medicală, deci nu puteam merge nicicum la medic, decât dacă era o urgență. La începutul Postului Mare, dintr-o dată, am început să aud un sunet puternic în urechea stângă, un vâjâit și, în același timp, un țiuit în urechea dreaptă. Mi-am spus că e ceva pasager și sigur va trece într-o oră-două. Doar că sunetele nu au trecut nici într-o zi, nici în două-trei zile sau săptămâni. Am început să mă îngrijorez, pentru că nu erau niște sunete discrete, ci chiar destul de puternice, în special vâjâitul. Le auzeam tare seara, la culcare, când era liniște totală în casă. Cine a experimentat astfel de sunete va înțelege cu siguranță despre ce e vorba. A durat trei luni până am reușit să ajung la un control ORL în țară. În acest timp, am mâncat bombonele de la Cuviosul, am citit Acatistul lui, m-am dat cu ulei de la sfinții din Grecia. Înainte să merg la controlul ORL, speram că e vorba doar despre un dop de ceară care poate provoca acele sunete și, o dată scos, simptomele vor dispărea. Doar că, din păcate, la control am aflat că nu era vorba de niciun dop de ceară, că auzeam perfect, era totul în regulă cu urechile mele și că aceste zgomote se numesc „acufene” și că nu sunt tratabile. Deci urma să mă obișnuiesc cu gândul că vâjâitul (care era mult mai deranjant) și ţiuitul din urechi mă vor însoți toată viața. La început, acest gând m-a cam tulburat și întristat.
La o săptămână după ce am fost la acest control, o prietenă mi-a propus, din senin, să mergem într-un pelerinaj foarte scurt la Tismana, la mormântul Cuviosului Gherontie. M-am bucurat foarte tare și, chiar dacă lucram în acea perioadă, am reușit să îmi iau liber de pe o zi pe alta. Am ajuns la mormânt, ne-am închinat, am citit Acatistul lui, am sărutat crucea și m-am sprijinit un pic cu fiecare ureche de cruce și l-am rugat pe Cuviosul, dacă este voia lui Dumnezeu, să mă vindece de aceste sunete, pentru rugăciunile lui. Am plecat de acolo cu o mare bucurie în suflet și cu multă pace.
Sunetele au continuat, cred, pentru încă vreo săptămână când, într-o zi, îmi dau seama că nu mai aud niciun vâjâit în urechea stângă! Incredibil! Deloc, absolut deloc… Nu-mi venea să cred! Iar sunetul din urechea dreaptă se diminuase foarte mult! Cum era posibil? Cuviosul Gherontie mă vindecase! Cuviosul a fost doctorul meu! Slavă lui Dumnezeu pentru sfinții pe care ni-i descoperă! Îi mulțumesc Cuviosului pentru că este prezent mereu în viața mea și îmi demonstrează acest lucru absolut de fiecare dată când îl chem în rugăciune. Au trecut de atunci trei ani şi iată că sunt bine, nu mai am nimic.
Cuviosul Gherontie este prezent ori de câte ori îl chem. Sunt o persoană mai temătoare și în multe cazuri i-am cerut ajutorul și a venit neîntârziat: migrene puternice, cu stări de greață și vomă, înțepături în zona pieptului, dureri de stomac, multe au trecut doar cu rugăciunea și cu iconiţa Cuviosului pusă pe locul dureros. Îți mulțumesc, Cuvioase, și iartă-mă că atât de târziu trimit această mărturie!
Spec. marketing Ioana Ardelean,
Timișoara
