Fratele Gherontie venea destul de des la mănăstirea noastră. Vara era cazat în casa de obşte, dar când era mai răcoare îl primeam noi. Eu mă retrăgeam cu maica Augustina în camera ei, iar pe Fratele Gherontie îl găzduiam în camera mea, unde acum am atelierul de icoane. Odată era în bucătărie şi l-am auzit că începe să se roage cu o trăire şi cu nişte cuvinte atât de frumoase! Am pus repede casetofonul ca să îl înregistrez, dar m-a simţit în duh şi a scăzut vocea şi oricât l-am rugat să o mai spună, nu a vrut. Îmi pare atât de rău că s-a pierdut acea rugăciune, pentru că era inspirată de Sus! O rugăciune tainică…
Taine mari şi cu rugăciunile acestea, de Sus! Astea numai prin nevoinţă şi suferinţă le poţi primi! Am auzit-o şi pe maica Augustina că se ruga aşa şi i-a spus unui părinte că nu ea le zice, că aşa îi vin în inimă: „Nu e de la mine, părinte, parcă le zice altcineva!”. Asta înseamnă să ai starea de rugăciune, să ai rugăciunea minţii, a inimii! M-am cutremurat când am văzut la ce nivel duhovnicesc poate urca omul! Este darul lui Dumnezeu această rugăciune!
Că tot am amintit-o pe maica Augustina, pe care tare o preţuia Cuviosul, ea a primit rugăciunea şi din iubirea pentru maicile bătrâne. Nouă maici a îngrijit, toate sărace. Pe trei sau patru dintre ele le-a luat din lume, le-a adus la mănăstire şi le-a îngrijit la pat. Era săracă mănăstirea, dar maica Augustina a luptat pentru fiecare şi, cu ajutorul maicii stareţe de atunci, i-a înduplecat pe cei de la Culte, de la Ploieşti, să le reprimească. Tăia maica tot câte un curcan din cei pe care îi ţinea şi maica stareţă îi ducea la Ploieşti! Asta era înainte de 1970, an în care Preafericitul Patriarh Justinian a dat ordin să se refacă Mănăstirile Pasărea, Ciorogârla şi Zamfira, ca să poată primi maicile scoase din mănăstiri.
A avut maica Augustina o viaţă duhovnicească înaltă. Ziua era veselă, dar noaptea când se ruga o vedeam radiind lumină! Nu e de mirare că o căuta Fratele Gherontie şi se ruga pentru ea când era la pat şi sunt bucuroasă că s-a păstrat o înregistrare video de la ultima sa vizită, din 20 martie 2007. I-a spus atunci maicii că toată averea omului este o scândură şi un cui, dar nici alea nu-s ale lui, dar nici ale mormântului, ci sunt ale Domnului! Din cuvintele acestea, spuse cântat, maica Augustina a înţeles că va muri în curând şi chiar după ce a plecat Fratele Gherontie îi spuneam maicii să nu creadă cuvintele dânsului. Îmi spunea maica: „Vezi, Nifona, ce spune?! Eu nu mai am mult şi plec, el de asta a venit, să fie părtaş la suferinţa mea!”.
Chiar înainte să plece de la noi, Fratele Gherontie s-a rugat ca maica Augustina să aibă răbdarea Dreptului Iov. Şi nu întâmplător! După vizita şi rugăciunea împreună cu Fratele Gherontie, la o lună, maica a plecat la Domnul, dar perioada respectivă a fost pentru dânsa foarte dificilă. În acea lună a avut lupte mari cu demonii, ne-a spus că însuşi Lucifer a venit şi i-a spus că se oferă să o îngrijească… Maica a înţeles că Fratele Gherontie a venit şi să o întărească, spre a avea răbdare în încercările ce vor urma!
Mi-a rămas de la dânsul o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos şi îi spun bucuroasă că îi mulţumesc că mi L-a lăsat pe Domnul. Am devenit mai conştientă că am avut în chilie un sfânt, după ce am aflat că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi a murit în Ţara Sfântă, aşa cum şi-a dorit! Mi-am zis: „Ia, uite, pe cine am avut eu în casă şi n-am ştiut!”. Nu ca laudă o spun, ci cu bucurie, pentru că ştiu că mijloceşte pentru noi la tronul Preasfintei Treimi!
Monahia Nifona,
Mănăstirea Zamfira
