M-am trezit într-o dimineaţă cu mare durere de cap şi năuceală, pentru că mă trăsese curentul cu o zi în urmă. Am luat un antinevralgic şi un algocalmin, care însă nu au avut niciun efect, cum aveau în ale situaţii, aşa că am rămas aproape toată ziua cu acea durere de cap. Când se apropia ora Vecerniei, m-am întrebat dacă o fi bine să mai iau un algocalmin şi mi-am adus aminte că mai am câteva bomboane din cele pe care le pun oamenii pe mormântul Cuviosului şi socotesc că sunt bune de leac. Am luat o bomboană şi am mâncat-o, rugându-l să mă vindece de durerea de cap. Îndată ce am mâncat-o, minunea s-a produs: durerea de cap şi năuceala au dispărut instantaneu şi mi s-a limpezit mintea, de parcă nu am avut nimic.
De atunci am mare evlavie la bomboanele atinse de mormântul Părintelui, ca unele ce s-au dovedit a fi vindecătoare, dacă le iei cu evlavia cuvenită şi, mai ales, cu rugăciune către Cuviosul. Când am mai mers la mormântul lui, am dus şi eu mai multe bomboane şi am luat cu mine ca să le am de leac şi am mai dat şi altora care au evlavie la el, printre care şi unei maici, care este cam bolnăvicioasă şi care mi-a spus că, îndată ce mănâncă o bomboană binecuvântată de la el, îi trece durerea.
Într-o seară, imediat ce m-am băgat în pat să mă culc, m-a luat o puternică durere de burtă şi de vezică. Fiind şi foarte obosită, mi-am zis: „Ei, acuma ce mă fac, că nu-mi trece deloc?!”. Mi-am zis să încerc să apelez şi eu la „tratamentul” cu fotografia Cuviosului, care pe mulţi i-a ajutat.
Am luat deci fotografia Cuviosului şi am pus-o pe burtă, făcând de trei ori semnul Sfintei Cruci cu ea, dar durerea nu a cedat decât puţin. Atunci mi-a venit un gând să aprind pentru el şi o lumânare. Aveam o lumânare pastilă şi am aprins-o, rugându-l să-mi ia durerea. Apoi m-am băgat din nou în pat. Îndată durerea a încetat complet şi am dormit instantaneu, un somn bun, până dimineaţa. Durerea nu a mai revenit.
Cuviosul a ajutat-o şi pe mama mea, care, fiind foarte bătrână, are multe şi mari probleme de sănătate. Într-una din seri, mama se simţea foarte, foarte rău: o durea tare capul şi burta şi avea o stare generală de rău în tot organismul, încât nu putea adormi. Am aflat aceste lucruri prin telefon, de la sora mea. Am sfătuit-o să apeleze la ajutorul Cuviosului, folosind „tratamentul” cu fotografia lui. Sora mea îl ştia pe Cuviosul din cărţile lui şi din ce i-am povestit eu, aşa că, neavând o poză cu el, i-a dat mamei cărticica cu Acatistul lui, care are pe copertă poza Cuviosului, şi a pus-o pe burtă, pe cap şi unde mai era nevoie, rugându-se lui. Am citit şi eu Acatistul pentru mama şi am aprins o lumânare. După o vreme, au încetat durerile şi starea de rău şi a adormit un somn bun, iar dimineaţa s-a trezit cu o stare bună, mulţumind lui Dumnezeu şi Cuviosului Gherontie. Ţin să mai spun şi faptul că mama, de când se roagă Cuviosului, mi-a spus că simte ajutorul lui, se simte mai bine şi se odihneşte mai bine, pentru că înainte avea probleme cu somnul. Ea nu mai are putere să citească Acatistul Cuviosului, dar îl citeşte sora mea şi pentru ea.
Am văzut că terapia cu fotografia lui nu dă întotdeauna rezultate imediat, ci uneori e nevoie de mai multă rugăciune şi răbdare. De ce pe unii îi ajută doar după mai multă rugăciune şi insistenţă, nu ştiu. Acestea sunt judecăţile nepătrunse ale lui Dumnezeu. Aceasta o spun pentru cei ce nu simt imediat ajutorul lui, să nu deznădăjduiască, ci să persevereze în rugăciune cu credinţă. Nici pe mine nu m-a ajutat de fiecare dată când l-am rugat, pentru că, aşa cum spunea el, „trebuie să mai suferim ceva durere în viaţa asta”.
Monahia I.,
Râmnicu Vâlcea
