Cu greu m-am hotărât să dau mărturie despre Cuviosul Gherontie, pentru că mă simt nevrednică să scriu despre un sfânt şi mai ales nu orice sfânt, ci un sfânt nebun pentru Hristos.
Din viaţa Sfântului Teofil din Kitaev, tot un sfânt nebun pentru Hristos, am reţinut că de mic a fost prigonit de însăşi mama lui: de trei ori a vrut să îl înece, dar a fost salvat de fiecare dată. Tatăl său, care a fost preot, a fost nevoit să îl ducă de acasă, ca să fie ferit de răutatea mamei lui. Mi-am dat atunci seama cât de chinuită a fost întreaga viaţă a acestor sfinţi.
Cuviosul Gherontie m-a ajutat de multe ori şi într-un mod cu totul special mi-am dat seama că vrea să dau mărturie despre el: apărea în faţa mea într-o lumină orbitoare (fără a-i distinge îmbrăcămintea), simţindu-i intens prezenţa. Atunci mi-a venit în minte gândul să scriu, iar Cuviosul nu mi-a mai apărut.
Am hotărât atunci să scriu, dar tot amânam, până când tot Cuviosul a intervenit: mă durea de vreo două săptămâni foarte tare piciorul stâng, apăruseră noi vene foarte pronunţate, alături de probleme cu o hernie inghinală, iar piciorul era foarte umflat. La piciorul drept am fost deja operată. Eram neliniştită şi nu ştiam ce trebuie să fac în această situaţie. Mă rugam Bunului Dumnezeu să mă ajute, am citit Acatistul Maicii Domnului şi Acatistul Cuviosului Gherontie. La urmă, am spus această rugăciune: „O, Doamne, facă-se voia Ta în viaţa mea!” (rugăciune rostită de Părintele Sofian Boghiu).
Imediat după ce m-am ridicat de la rugăciune am simţit prezenţa Cuviosului Gherontie şi l-am auzit spunându-mi: „Nu trebuie să te operezi! Să dai mărturie şi te voi vindeca!”. Durerile au încetat pe loc, dar abia acum m-am apucat să scriu.
Prima dată am auzit de Cuviosul Gherontie la scurt timp după ce a plecat la Domnul. Ieşisem din spital şi mă îndreptam spre Patriarhie pentru a mă închina la sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie Basarabov. În timp ce urcam pe Dealul Patriarhiei (dinspre Piaţa Unirii), m-a oprit o creştină şi mi-a dat un pomelnic pentru morţi, în care era trecut Gherontie, despre care nu ştia dacă a fost preot sau nu, dar susţinea că este sfânt, că a murit la Betleem şi are mâna moale, cu care binecuvântează…
Mergând la autogară să iau microbuzul spre Moldova ca să ajung la mănăstire, mă întâlnesc cu o maică pustnică de la Mănăstirea Petru Vodă, pe care eu o cunoşteam. Ea îmi spune că vine de la Mănăstirea Tismana, unde a fost la înmormântarea Cuviosului Gherontie, şi crede că este sfânt. Îl cunoscuse când era la Craiova şi ştia că avea darul înainte-vederii şi făcea minuni încă din viaţă.
Bineînţeles că nu am crezut nimic din ceea ce mi s-a spus. Şi nici nu am căutat să aflu mai multe lucruri despre Cuviosul. Totuşi, îl pomeneam în rugăciunile personale, gândindu-mă că dacă este sfânt mă poate ajuta. Am uitat apoi de Cuviosul până la călugăria mea, când am primit pe lângă alte daruri şi primele trei volume scrise despre dânsul.
A venit Cuviosul în viaţa mea şi de atunci tot au fost asemenea momente. Am observat că nu intervine întâmplător şi chiar stă lângă noi gata să ne ajute, chiar când noi uităm de el. Pe mulţi îi impresionează zâmbetul şi bunătatea ce se vede din pozele Cuviosului. Inspiră nădejde şi dă putere de a trece peste ispitele pe care le ai. Atunci când o maică trece printr-o ispită, o întrebăm dacă s-a rugat Cuviosului. Parcă şi relaţiile noastre s-au schimbat. Suntem mai atente una cu alta, armonia şi dragostea au crescut între noi. Nu mică mi-a fost mirarea când, arătându-le poza Cuviosului pe care o port sub scufie, încă două maici mi-au arătat că şi ele au sub scufie poza lui.
Deşi erau mai multe cărţi oferite la călugărie, primele pe care le-am citit foarte repede şi uşor, fiind foarte captivante, au fost cărţile despre Cuviosul Gherontie. Bineînţeles că mă amuzam de una singură la unele năzbâtii făcute de Cuviosul, apoi îmi părea foarte rău că nu l-am cunoscut cât a fost în viaţă sau mă gândeam că poate a trecut pe lângă mine şi nu i-am dat importanţă. Regretam că nu am crezut ce mi s-a spus despre el atunci când a murit. Mă gândeam cu mult respect la măicuţele care au fost îndrumate de Cuviosul şi la toţi care l-au cunoscut cât a fost în viaţă. Îi vedeam pe toţi „măreţi”! Dar după aceea, mi-am dat seama că această „măreţie” era una duhovnicească, moştenită de la Cuviosul, fiind un adevărat gigant al Duhului.
Mi-a plăcut rugăciunea Cuviosului pentru vrăjmaşi, pe care am început şi eu să o rostesc. Era în duhul meu: îmi doream sincer să ajung să îmi iubesc vrăjmaşii şi să îi ajut. După ce am citit cele trei volume, le-am oferit altor măicuţe ca să le citească şi să se folosească şi sfinţiile lor. Apoi le-am oferit în dar, cu rugămintea de a fi citite şi date altora mai departe. Doresc din tot sufletul ca să fie cunoscut Cuviosul Gherontie de cât mai mulţi, ca să poată fi ajutaţi cu toţii în nevoile lor. Să ne ajute şi să ajungem cu toţii în „veşnicia veşniciilor”, unde el deja a ajuns şi ne aşteaptă şi pe noi.
O măicuţă chiar a avut iniţiativa şi a făcut poze cu Cuviosul, de pe un volum. A multiplicat şi două de după adormirea sa: una cu mâna rămasă pentru semnul Sfintei Cruci sau binecuvântând şi una când era în sicriu. Mi-a dat şi mie şi am început „tratamentul”: mi-am pus poza Cuviosului pe spate, pentru că mă durea foarte tare şi nu mai puteam respira corect. Efectiv, nu se mai putea desprinde de pe locul bolnav şi rămânea prinsă ca o ventuză. De aceea am ţinut foarte mult poza Cuviosului pe spate şi, când se deteriora, o schimbam, până când nu am mai simţit nicio durere şi am început să respir normal.
Anul trecut, de Crăciun, am primit câteva exemplare din volumul 5 şi câteva exemplare din Acatistul Cuviosului Gherontie, cred că trei sau patru bucăţi, de la nişte persoane pe care le-am cunoscut la Cuvioasa Parascheva, la Iaşi. Bucuria Crăciunului a fost imensă, prezenţa plină de har a Cuviosului era cu mine şi nu numai. Mi-a dat un mare sprijin duhovnicesc. Citind pe nerăsuflate volumul 5, mi-am dat seama că din nou Cuviosul a venit în viaţa mea, ca să mă ajute.
Din toate mărturiile citite, mi-a atras atenţia în mod deosebit mărturia părintelui Corneliu-Dragoş Bălan, care trecuse printr-o boală gravă, fiind ajutat prin intervenţia Cuviosului Gherontie şi a altor sfinţi. Această mărturie m-a întărit foarte mult şi chiar m-a ridicat din desele căderi pe care le avusesem până atunci, dar şi din cumplita deznădejde care îmi tot dădea târcoale. Mă confruntam cu boli înfricoşătoare: neurocisticercoză inactivă, două boli autoimune, hepatita B. Toate mi-au dat sistemul imunitar peste cap. Practic, îmi erau afectate toate organele şi aveam dureri foarte mari de cap, stări de vomă. Tratamentul mergea până la un anumit punct, după care nu îşi mai făcea efectul. Îmi pierdusem încrederea în doctori. De aceea, era chiar ce îmi trebuia.
Cu o nădejde neclintită, am început să citesc Acatistul Cuviosului Gherontie. L-am adăugat la canonul meu de rugăciune şi de atunci îl citesc zilnic. Iar de se întâmplă să mai sar o zi sau două, musai a treia zi trebuie să îl fac, fiindcă nu am linişte, nu mă simt împlinită sufleteşte, parcă Cuviosul nu mai este lângă mine. Treptat, stările de nelinişte au dispărut şi în locul lor a apărut pacea şi o anumită siguranţă că va fi bine, un echilibru sufletesc.
S-a întâmplat apoi exact cum scrie în Acatist: „Bucură-te, că îi trimiteai la doctori credincioşi şi pricepuţi!”, fiindcă am găsit doctori foarte credincioşi şi competenţi. La ultimul control, tiroida autoimună nu a mai ieşit, hepatita B este ţinută doar sub observaţie. Viremia fiind mică şi ficatul nefiind fibrozat, nu este nevoie de tratament. Harul Cuviosului, împreună cu rugăciunile celor dragi îmi menţin boala într-un anumit stadiu, fără a mai lua amploare.
Lucrarea Cuviosului în mănăstirea noastră este foarte mare, sunt multe maici care îi cer ajutorul şi care au simţit puterea mijlocirilor sale înaintea lui Dumnezeu. Să avem cu toţii parte de rugăciunile lui!
Monahia Maria,
Mănăstirea Agapia
