Am vorbit şi cu părintele duhovnic, care mi-a dăruit volumele 3 şi 4 cu mărturii despre Cuviosul. Ajunsă acasă, am început să citesc volumul 3 (pe primele două le citisem deja) şi parcă cineva m-a luminat că ar trebui să mă rog lui. Văzând câţi oameni îi cereau ajutorul şi îl primeau, parcă un văl mi s-a luat de pe ochi. Nici nu mă gândisem la asta!
În acea seară, m-am rugat cu metanii şi închinăciuni cu gândul la Cuviosul, pentru că citisem că şi el făcuse foarte multe în timpul vieţii. Mi-am spus să încerc şi eu să fac asta. Mă rugam şi vorbeam cu el, aşa cum vorbesc cu cineva prezent.
A fost mijlocirea Cuviosului, pentru că mă simţeam ca şi cum aş fi în întuneric şi, deşi mă rugam, nimic nu mă ajuta, nu mă lăsa să văd şi să înţeleg că undeva am greşit, că este o cauză pentru ceea ce mi se întâmplă. Era aşa un simţământ şi îi spuneam cu lacrimi: „Te rog, Cuvioase, ajută-mă, vindecă-mă şi pe mine cum i-ai vindecat pe ceilalţi sau măcar luminează-mă să văd unde am greşit, de ce mi se întâmplă asta! Fie-ţi milă de familia noastră, că mă văd copiii tot timpul tulburată, necăjită!”.
Rugându-mă, am primit două gânduri în mintea şi în inima mea, foarte clare, ca răspuns: primul a fost să facem sfeștanie în casă (menționez că nu făcusem această slujbă de mult timp), iar cel de-al doilea gând mi-a spus că am judecat cu multă asprime pe cineva foarte apropiat și că Dumnezeu a îngăduit din cauza judecății mele să trec și eu prin aceleași stări ca și acea persoană, pentru ca şi eu să văd ce înseamnă să fii neputincios cu totul și să nu te poți ajuta singur.
Am citit apoi de pe Internet Viaţa şi Acatistul Cuviosului, iar în următoarea seară am făcut sfeştania. A doua zi, am vorbit cu persoana pe care o judecasem. Am găsit un prilej potrivit, i-am spus că am judecat-o şi nu am înţeles-o şi mi-am cerut iertare. Primisem o lecţie de la Dumnezeu vreme de câteva luni, în care am simţit şi eu, am trăit şi eu ce înseamnă să fii neînţeles. Soțul meu era lângă mine, dar parcă nu mă simțeam ajutată suficient și nici înțeleasă, am ajuns să simt și să fiu tratată exact în modul în care am tratat eu persoana pe care am judecat-o, să îmi fie cumva întors spatele, la fel cum și eu l-am întors la rândul meu, fără să mă străduiesc să particip la povara unui suflet.
Din clipa aceea, totul s-a risipit ca și cum nu a fost, mi-am recăpătat din nou bucuria vieții și o pace și o liniște greu de descris m-au însoţit câteva zile. Parcă pluteam pur şi simplu… trecuse totul, de parcă mi-ar fi luat cu mâna toată durerea sufletească… Am primit la câteva zile şi iertarea de la Dumnezeu prin Spovedanie. Îmi sărea inima din piept de bucurie pentru că știam că, datorită Cuviosului meu drag, Dumnezeu m-a iertat și m-a izbăvit, dar nu fără să învăț o lecție.
Regret că nu l-am căutat şi prețuit cât timp a fost în viață, dar mă bucur că acum avem parte de altfel de întâlniri, atât de frumoase. Este un mare sfânt și grabnic ajutător.
Cuvioase, îți mulțumesc că m-ai iertat și că tu nu ai fugit de mine atunci când te-am chemat!
Valentina Lucaci,
Hunedoara
