Mai veneam pe la mănăstire, îl vedeam în biserică şi uneori mai mergeam la azil, unde era cazat. M-am dus într-o zi cu un părinte, cu două maici şi cu două fete, care ulterior au intrat şi ele în obşte la noi.
Eu stăteam în dreapta Cuviosului în genunchi şi nu spuneam nimic, doar îl întrebam în gând, iar dânsul efectiv îmi răspundea. După ce a vorbit cu fiecare câte ceva, la plecare a zis: „Dar cine este sora de aici? Să nu se supere că nu o băgăm în seamă şi pe ea!”. I-am spus numele şi îmi zice: „O, dragă!…” şi a încercat să mă prindă de partea din spate a căciulii şi să mă pupe, dar eu atât de tare am pus capul în pământ, că mi-era ruşine. Am avut apoi un accident şi am simţit că a ştiut atunci Cuviosul ce se va întâmpla şi a vrut să mă ajute!
Mi-a spus apoi să îi dau mâna să mi-o pupe, dar nu am fost de acord, spunându-i că eu ar trebui să i-o pup! A insistat: „Dă-mi mâna, că aşa trebuie!”. După ce mi-a pupat mâna, am început să sculptez. Îmi plăcea lemnul, dar nu m-am gândit la ceva anume. După ce am intrat în mănăstire, am primit ascultarea la sculptură!
Monahia Nona,
Mănăstirea Paltin, Petru Vodă
