Tatăl meu era foarte bolnav şi a venit la mine vreo două săptămâni, când era şi Cuviosul la noi.
Tot timpul zicea că nu mănâncă atunci când noi nu suntem acasă, că nici Cuviosul nu se atinge de frigider. I-am spus: „Tată, lasă-l în pace, că el ştie ce program are şi cum mănâncă! Deschide frigiderul şi ia-ţi mâncare!”. L-a văzut pe Cuviosul şi mi-a zis: „Omul ăsta nu mănâncă zile la rând! Cum poate trăi aşa?”. I-am spus să-l lase în pace.
După două săptămâni de stat cu Cuviosul, tata a mers sănătos acasă. Se înţelegeau bine, dar asta nu putea să înţeleagă: Cum poate trăi Cuviosul fără să mănânce? L-am dus şi acasă la ţară, la părinţi, dar nu prea îl înţelegeau şi nu mă înţelegeau nici pe mine de ce ţin aşa de mult la el. Eu i-am spus tatălui meu: „Uite, tată! Tu eşti tatăl meu biologic, iar el este tatăl meu spiritual. Eu am doi taţi şi pe amândoi vă iubesc la fel de mult!”. Pe urmă, am mers mai des şi au ajuns să îl îndrăgească.
Maria Nemes
