Într-una din duminici, eram la Sfânta Liturghie tot în Catedrala Reîntregirii, cu nepoţica mea, care nu voia să stea decât lângă mine.
La un moment dat, a venit Cuviosul şi i-a dat o iconiţă cu Maica Domnului. După două-trei minute, nepoţica mi-a cerut voie să o las să meargă în faţă lângă Cuviosul. Am urmărit cu drag cum ea nu s-a mai desprins de Cuviosul şi mereu punea mâna pe el, îi zâmbea şi îşi făceau cruce deodată. Totul era sublim!
În duminica următoare, am mers din nou la catedrală şi tare i-a simţit lipsa Cuviosului, întrebându-mă mereu: „Dar de ce nu vine părintele acela (fără să fi discutat cu ea cine e sau cine a fost Cuviosul), că eu vreau să fac cruce şi să mă închin cu el!”.
Claudia Donisă,
Alba Iulia
