În august 2008, eram într-un pelerinaj în Italia, într-un grup din care a făcut parte şi Cuviosul.
În Roma, la un moment dat, m-am pierdut de grup. Am intrat să îmi cumpăr ceva dintr-un magazin, iar când am ieşit, nu mai era nimeni cunoscut în jurul meu. Am pornit în direcţia în care am crezut că au mers ceilalţi, am ajuns la o intersecţie, dar nu ştiam încotro să o apuc. Pe cealaltă parte, l-am zărit pe Cuviosul Gherontie, care stătea pe loc şi se tot uita după cineva. Am mers la el şi mi-am dat seamă că a simţit că m-am pierdut şi a rămas să mă aştepte. Am pornit împreună, până unde era grupul. Toţi credeau că s-a rătăcit Cuviosul, când, de fapt, eu eram cea care mă pierdusem şi nu ştiu cum m-aş fi descurcat dacă nu m-ar fi aşteptat, pentru că nu aveam telefon mobil în acea perioadă. În drumul făcut împreună, m-a întrebat unde am fost şi i-am spus că am intrat într-un magazin să îmi cumpăr ceva încălţăminte. Mi-a spus că nu avem nevoie de aşa de multe, că uite, doar am cu ce mă încălţa!
În discuţiile pe care le aveam cu părintele Rafael de la Lupşa, în perioada în care a fost preot la Catedrala din Alba Iulia, îmi spunea că se tot întreba de unde face rost Cuviosul de atâtea cruci, unele chiar scumpe, din argint. În pelerinajul din Italia, am văzut cum unii creştini, cu stare materială mai bună, îi cumpărau şi cruci mai scumpe şi i le dăruiau. Imediat ce le primea, se închina şi se ruga pentru persoana respectivă. Apoi le dăruia: din suflet pentru suflet.
L.S.
