(Cuviosul la biserică, în Satu Mare, 14.07.2013)
Într-o duminică, Cuviosul a vrut să mergem la Sfânta Liturghie la catedrala din Satu Mare, nu la biserica noastră. La ieşire erau nişte femei mai sărace. Una dintre ele era bolnavă. Cuviosul a vrut să meargă acasă la ea. Femeia i-a spus Cuviosului că nu are maşină, iar el i-a spus: „Te ducem noi acasă!”. Eu eram cu maşina şi am mers la ei acasă. Erau trei persoane: soţul, doamna şi băiatul, care, în ciuda sărăciei în care trăiau, era student. Ne-am rugat împreună şi Cuviosul i-a ajutat şi cu bani. Am aflat apoi că femeia s-a simţit mult mai bine după ce Cuviosul a fost în casa lor.
Altă dată am fost la o familie săracă, o femeie cu două fetiţe, care stăteau într-un fost WC public, părăsit, în cartierul Micro 17. Puseseră nişte cartoane în loc de geamuri. Tot ce aveau acolo erau de pe la tomberoane. Era iarnă. Cuviosul a coborât la ei de multe ori să le ducă mâncare şi bani. Cuviosul avea aşa o iubire, că mergea oriunde ca să ajute! Asta înseamnă să faci orice pentru a ajuta pe cineva: să cobori până şi în WC la oameni. I-am cunoscut, pentru că fetiţele veneau la noi la uşă după mâncare. Într-una din zile, au făcut foc în mijlocul camerei, a ieşit fum, iar vecinii au reclamat şi autorităţile au luat-o pe fetiţa cea mai mică, ce avea 5-6 ani şi au dus-o la un centru pentru copii. Fetiţa cea mare a venit la noi şi ne-a spus ce s-a întâmplat, iar Cuviosul a fost foarte necăjit. Până la urmă, mama şi-a recuperat fetiţa, şi tot veneau la Cuviosul să le ajute. Şi-au făcut o casă din chirpici şi copiii au rămas la mama lor. Mă tot întreba Cuviosul despre ei!
Nu era sărac care să plece fără să îi dea Cuviosul ceva! Le dădea bani şi nu puţini. De multe ori mă chema ca să le aud şi eu problemele, pentru că mă tot plângeam de una alta. Vroia să văd că sunt probleme mult mai grave în lumea asta.
(Maria Nemeş, Satu Mare)
