„Sunt momente în viaţă când Bunul Dumnezeu ne trece prin cuptorul încercărilor pentru a spăla haina sufletului nostru de petele păcatului şi a ne arăta cât de neputincioşi suntem, atunci când ne pierdem harul.
Treceam printr-un moment dificil al vieţii mele şi voiam să merg a doua zi în audienţă la Înalt Preasfinţitul Andrei al Alba Iuliei. Întrucât Schitul nostru era destul de departe, am mers de cu seară la Alba şi am avut prilejul să ajung şi la slujba Vecerniei la catedrala arhiepiscopală.
Prin mulţime l-am zărit pe Cuviosul. Mi-aş fi dorit să stau cu el puţin de vorbă dar în public nu era posibil deoarece toată lumea trăgea de el. Însă Domnul care ştie adâncurile inimilor noastre şi de bună seamă ştia şi Cuviosul dorinţa mea, a făcut în aşa fel să mă întâlnesc la ieşirea din catedrală cu familia la care stătea Cuviosul, de la care am primit invitaţia de-a merge să iau cina cu dânşii.
M-am bucurat foarte mult şi am acceptat imediat invitaţia luând-o ca pe o pronie dumnezeiască. Ei au plecat cu maşina lor, eu am mers cu maşina mea. Când am ajuns, aveau deja maşina în garaj, eu am oprit la poartă. Cum stăteam acolo de vorbă vine Cuviosul şi zice: „Ioi, dragă ce maşină faină ai, da’ bag-o în curte!”.
Fiind foarte obosită şi cu emoţii pentru ziua care urma, i-am spus că nu are rost să o mai bag în curte pentru că după cină vreau să merg la apartament să stau singură.
Se mai învârte el în jurul nostru, mai prin curte, mai pe după maşină, se mai întrece în glume şi vine din nou: „Ioi, dragă da faină maşină mai ai, da’ bag-o în curte, cum s-o laşi în drum, dacă ţi-o ia cineva!”
Eu din nou cu acelaşi răspuns, nu intenţionez să stau decât la cină.
Mai povestim noi ce mai povestim, nu ne venea să intrăm în casă, era luna mai şi era foarte frumos afară. Cuviosul îşi făcea de lucru în jurul nostru şi la un moment dat merge iar la maşină, o mângâie, o laudă cât este de frumoasă, o ia în braţe, pune capul pe ea şi din nou zice: „Ioi, dragă, da aşa maşină faină nici n-am mai prea văzut, da di ce nu vrei să o bagi în curte?”
Deja începea să mă streseze cu invitaţia lui de-a duce maşina în curte, fapt pentru care am intrat în casă să evităm o eventuală revenire la subiect. Am luat cina, am povestit, am primit răspuns la unele probleme, apoi ne-am mutat în sufragerie unde ne-am continuat discuţiile. Pe la ora 21 mi-am luat rămas bun şi am plecat acasă, făceam mai puţin de 5 minute cu maşina.
Când am ajuns la apartament am încercat să deschid uşa, dar nu am reuşit nicidecum. Am sunat la vecina unde aveam o cheie de rezervă, a venit şi dânsa, am încercat împreună cu ambele chei însă fără nici un rezultat. Nu înţelegeam ce se întâmplă doar am deschis uşa în urmă cu câteva ore fără nici o problemă. N-a fost posibil să deschid cu o cheie, dar ar fi trebuit să reuşesc cu a doua.
Un amalgam de gânduri umblau prin mintea mea: „De ce a zis Cuviosul să duc maşina în curte? De ce a insistat atât de mult? De ce nu pot deschide uşa pe care acum câteva ore am deschis-o fără nici un efort? De ce? De ce? De ce?”
Eram bulversată. Vecina m-a invitat să rămân la dânsa că este singură dar nu mă puteam hotărî. Nu-mi place să rămân peste noapte oriunde aşa că am hotărât să-mi ridic gândul la Dumnezeu şi să-l întreb ce să fac. Atunci aproape instinctiv am scos telefonul şi am sunat-o pe d-na M. relatându-i experienţa cu cheia şi situaţia în care mă aflam.
Răspunsul a venit pe loc: „N-ai înţeles ce voia Cuviosul?” La care am răspuns că nu-l înţeleg întotdeauna ce vrea să spună. „Voia să rămâi aici ca să se roage pentru tine, el ştie toate problemele cu care te confrunţi chiar dacă nu i le spui. Vino înapoi!”
Am coborât la maşină şi m-am dus înapoi. Când am intrat în sufragerie, Cuviosul m-a privit zâmbind, n-a zis nimic cu graiul, dar mi-a vorbit în inimă: „Vezi, dacă nu asculţi de vorbă bună, poate buna înţelegi din ispite!”
Toată noaptea aceia s-a rugat cu mâinile ridicate, până dimineaţa. Când am plecat am vrut să-mi iau rămas bun de la el dar nu a vrut să iasă cu capul de sub pătură, se făcea că doarme deşi din mişcări era clar că nu doarme.
Am plecat întărită şi din ziua aceia m-am simţit foarte puternică, gata să trec peste toate obstacolele care îmi ieşiseră în cale.
Am mers la apartament, am deschis uşa fără cea mai mică problemă cu aceiaşi cheie pe care o am avut-o cu o zi înainte.
Dumnezeului nostru slavă, că lucrează prin plăcuţii Săi!” (m.S.)
