Despre Cuviosul am aflat întâmplător într-o zi de la o cunoștință, la aproximativ un an după ce a trecut la Domnul. Apoi, fiind student la Facultatea de Teologie, am început să întreb în stânga și în dreapta și mi-am dat seama că eram printre puținii care încă nu auziseră despre dânsul. De altfel, sunt ferm convins că el este cel care m-a ales pentru a-l cunoaște, iar faptul că l-am cunoscut, chiar și indirect, nu a fost un hazard. Când a intrat Cuviosul în viaţa mea am realizat sărăcia mea de până atunci.

Minunile pe care le-a făcut Cuviosul sunt multe, pentru că nu de puține ori îi simt prezența și ajutorul. Vreau însă să expun în următoarele rânduri o dovadă obiectivă a faptului că minunile pe care le face Cuviosul sunt concrete. De mulți ani mă supăra o eczemă destul de urâtă pe care o aveam la mână și existau anumite momente în care apărea o mâncărime greu de suportat, însoțită de o inflamație și chiar de modificarea aspectului pielii în zonă. Alteori, pe lângă toate acestea, se forma și un lichid care se scurgea din acel loc. Cert este că mâncărimea apărea aproape zilnic, iar asta câțiva ani la rând.
La un moment dat, când a devenit de nesuportat și a ajuns să se întărească pielea în zonă, am ales să merg la o clinică dermatologică pentru a vedea totuși care este cauza și a iniția un tratament. Mi s-a luat o secreţie de la locul problemei, iar în câteva zile am aflat că aveam o micoză cu un agent destul de agresiv. În urma antifungigramei care s-a făcut, am primit un tratament destul de agresiv, pe care am ales totuși să nu-l iau, pentru că era extrem de toxic pentru ficat. Și am continuat să stau așa încă o vreme, câteva luni, în ciuda disconfortului, câteodată extrem, pe care îl resimțeam.

Într-o zi, când lucrurile se agravaseră destul de mult și trebuia să fac ceva, am primit în gând, dintr-o dată, faptul că aveam într-o sticluță niște ulei de la candela care arde la mormântul Cuviosului de la Tismana. Deşi uleiul nu mai era în cea mai bună stare din punct de vedere organoleptic, nu am stat prea mult pe gânduri și l-am aplicat la locul cu pricina. Țin minte doar că am simțit o usturime destul de mare în momentul aplicării, dar a trecut rapid această senzație și am uitat apoi de problemă. Peste câteva zile, poate o săptămână, am văzut că iritația și inflamația se vindecaseră și nu mă mai deranjau deloc mâncărimile, altădată zilnice. Inițial am zis că o fi o stare de latență a eczemei însă deja a trecut mai bine de un an, iar problema s-a rezolvat definitiv și complet. Acea micoză agresivă dispăruse complet, fară niciun tratament chimic, doar în urma aplicării uleiului de la candela Cuviosului. Aceasta a fost o minune vădită, însă cine ştie câte alte minuni a făcut Cuviosul în viața mea fară ca eu să știu măcar?!

De fiecare dată când îl chem în rugăciune îl simt atât de aproape încât nu pot să nu mă gândesc la imensa disponibilitate pe care dânsul o avea încă de pe vremea când era încă printre noi. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să-l visez pe Cuviosul și să mă simt mângâiat și odihnit până la lacrimi în vis. De multe ori am impresia că-l cunosc foarte bine, deși nu l-am întâlnit niciodată.
Foarte mulți prieteni cărora le-am vorbit despre Cuviosul și l-au chemat în rugăciune mi-au spus că au primit răspuns pe loc. Îi îndemn pe toți să strige către Cuviosul tot timpul, când sunt într-un moment de cumpănă sau chiar și în cele mai banale și mici probleme din viață. Sunt convins că, așa cum în această viață genunchii lui se plecau deîndată ce apărea cineva care îi cerea ajutorul, la fel face și în fața Tronului Ceresc, unde mijlocește pentru noi.
Slavă Ţie, Doamne, pentru sfinții Tăi!

Ing. Adrian Sasu,
Cluj-Napoca