Fratele meu a emigrat în SUA împreună cu familia lui, printr-un contract de muncă, fiind inginer. Acolo, mai bine de şapte ani, nu a avut actele necesare pentru a se angaja în altă parte şi salariul său nu era la nivelul unui inginer american.

După ce a primit green card-ul, soţia lui tot insista ca el să îşi schimbe serviciul, la o firmă mai mare, cu un salariu mai bun, că el este capabil să facă ceva mai mult, în plan profesional. Mai trebuie să spun că familia lui trăia din salarii, aveau doi copii şcolari şi rate la tot: casă, maşină, mobilă etc.

Eu eram îndoită în inima mea, dacă să schimbe serviciul. Într-o după masă, am fost la catedrală în Alba Iulia, la Vecernie. După slujbă, când să ies din curtea catedralei, l-am întâlnit pe Cuviosul Gherontie, care se oprise de vorbă cu maica de la bucătărie. M-am apropiat de el, destul de timid, aşteptând să mă bage şi pe mine în seamă.
La un moment dat, s-a întors brusc spre mine şi mi-a zis: „Spune-le să nu plece… Păi şi alea la voi la mănăstire să nu plece… Ce dacă a plecat una… Să nu plece!…”.
Eu îmi urmăream propriul gând:
– Gherontie, cumnata mea ţine să-şi schimbe fratele serviciul…
– A, fratele, unde este?
– În America…
– America (zice cu veselie)… are dolari, aşa-i? Dolari… Ooo…, dolari… O să-ţi dea dolari să mergi la Ierusalim.
– Nu poate să-mi dea dolari, că nu-i ajung nici lui!
– Da’ câştigă dolari, câştigă bine… Dacă câştigă să nu plece de acolo. Spune-le să nu plece!

După această conversaţie, i-am dat un pomelnic cu familia fratelui şi am plecat. Am trimis un email cumnatei mele, în care i-am relatat ce a zis Cuviosul.

Trei lucruri s-au întâmplat după acest dialog:
1. a plecat de la mănăstirea noastră S.T., rasoforă, şi s-a produs multă tulburare. Multe surori au avut apoi ispita de a pleca;
2. cumnata mea a făcut ascultare şi fratele nu a plecat din firma unde lucra. Câteva luni mai târziu, în anul 2008, a izbucnit criza financiară, care a produs colapsul firmelor mari. Mulţi salariaţi au ajuns pe drumuri, au pierdut casele şi altele. Firma fratelui a supravieţuit şi după puţin timp i-a ridicat salariul, astfel că a ajuns să fie plătit ca un inginer american;
3. după doi ani, fratele mi-a plătit biletul de avion şi am putut merge la Ierusalim, unde am stat mai multe luni la mănăstirea rusească, pe Eleon.

M.P.