Îl văzusem pe Cuviosul Gherontie în mai multe rânduri în Catedrala din Alba Iulia şi mi se părea un bătrânel simpatic şi credincios, care împărţea zâmbete oamenilor ce se apropiau de dânsul. Era imposibil să nu remarci însufleţirea cu care completa rugăciunile şi cântările.

Prima întâlnire planificată a fost la îndemnul părintelui duhovnic. Aşa l-am vizitat la Satu Mare pentru a-i cere sfatul cu privire la starea de sănătate a mamei mele, care atunci era bolnavă de cancer. Nu pot spune că am înţeles prea mult la acea vreme, pentru că eu îi explicam situaţia, iar dânsul părea concentrat la tabloul la care desena şi îşi mai ridica, din când în când, privirea şi mă întreba câţi ani are mama mea. Repeta într-una: „60 fără 2, fără 3, adică da, cum ar fi 60 fără 2, fără 3!”, iar eu nu înţelegeam ce legătură avea asta cu tot ceea ce eu îi spuneam. (Mama a murit la 58 de ani.)

De atunci, ne-am mai întâlnit în mai multe rânduri şi îi ceream sfatul cu privire la diverse situaţii pe care le întâmpinam în familie sau la serviciu. De cele mai multe ori, dânsul nu ne dădea un răspuns clar, aşa cum am fi aşteptat, dar cred că tocmai în asta consta lecţia pe care voia să o transmită: să cultivăm răbdarea, să conştientizăm că lucrurile nu se rezolvă instant, şi nu pentru că Dumnezeu nu ar putea sau nu ar dori, ci pentru că profunzimea nu se găseşte în grabă, ci se descoperă la momentul în care omul este pregătit să o înţeleagă. De multe ori, noi aşteptăm de la oamenii cu o viaţă plăcută lui Dumnezeu (aşa cum a fost şi cea a Cuviosului), să ne confirme că gândul nostru este cel mai bun şi rezolvările noastre sunt cele mai potrivite şi să ne confirme repede…, că ne grăbim. La Dumnezeu nu există, însă, „criză de timp”, ci doar veşnicie şi sunt convinsă că acest lucru l-a înţeles pe deplin Cuviosul Gherontie.

Mai cred, de asemenea, că dânsul ne-a lăsat fiecăruia nişte „piese de puzzle” (prin gesturi sau afirmaţii), pentru care vom putea găsi corespondent (sau de care ne vom aminti, sau pe care le vom înţelege) abia la momentul potrivit.

M.A.