Deși nu l-am cunoscut cât a fost în viaţă (pe de o parte, chiar mă bucur că nu l-am cunoscut, deoarece sigur nu l-aş fi putut înţelege și l-aş fi judecat), Cuviosul Gherontie, prin rugăciunile sale, are grijă de mine ca de unul dintre copiii săi. Pe Cuviosul l-am întâlnit în volumele cu mărturii despre el, într-o perioadă de mari schimbări în viaţa mea. Tocmai aflasem că sunt însărcinată cu al treilea copil (după ce mi se spusese că nu mai pot avea alţi copii) și eram foarte îngrijorată pentru că, neștiind de existenţa copilului în pântec, am urmat niște proceduri medicale contraindicate în perioada de sarcină și mă temeam că i-ar dăuna fătului.
Am mers la Sfânta Spovedanie. Părintele duhovnic îmi spune: „Nu ai fost vineri la Sfântul Maslu, a venit și părintele… (nu îmi mai amintesc numele)”. Primul meu gând a fost: „De unde să îl știu eu pe respectivul părinte și de ce e aşa important?!”, dar părintele duhovnic nu a așteptat niciun răspuns, a mers în Sfântul altar și mi-a adus un pachet cu patru volume de mărturii despre Cuviosul Gherontie, Acatistul și două cruciulițe de lemn sculptate (pe care le poartă cei doi copii mai mari).
Din momentul în care am început să citesc din volumele respective (am citit pe toată perioada sarcinii, recitindu-le atunci când le terminam), am simțit ocrotirea Cuviosului și l-am rugat să aibă grijă de copilul pe care îl purtam în pântec, încredinţându-l ocrotirii sale și promițând că, după ce voi naște, voi mărturisi și eu minunile pe care le-a făcut cu mine în semn de mulțumire pentru ajutorul primit.
Deși sarcina nu a fost una tocmai ușoară, cu multe stări de rău, cu grija celorlalți doi copii, perioadă în care am mers și la serviciu, de fiecare dată Cuviosul mi-a venit în ajutor. Am avut multe momente când, din cauza efortului, nu mai simțeam mișcările bebelușului sau aveam dureri, iar imediat ce rosteam în gând o scurtă rugăciune către Cuviosul și închinam locul dureros el îmi venea în ajutor, durerile dispăreau și bebelușul era foarte activ.
La un moment dat, făcusem roşu în gât. M-am temut să nu ajung să iau antibiotic, mai ales la început de sarcină şi ţinând cont de complicaţiile prin care trecusem de multe ori în trecut, cu puroi în gât, eu având și un streptococ. Seara, înainte de culcare, am închinat de trei ori locul dureros și l-am rugat pe Cuviosul: „În numele Sfintei Treimi, Cuvioase, ajută-mă să-mi treacă și să nu ajung să iau antibiotic!”. Peste noapte am simțit cum durerea scade în intensitate. A doua zi, fiind duminică, am mers la Sfânta Liturghie și m-am împărtăși cu Sfintele Taine. Imediat după Sfânta Împărtășanie, durerea a dispărut complet.
Spre sfârșitul sarcinii, au apărut alte probleme care puteau conduce la o naștere prematură sau la probleme de sănătate ale copilului. De fiecare dată m-am rugat Cuviosului, iar el, din dragoste pentru noi, a mijlocit înaintea Sfintei Treimi pentru izbăvirea noastră. Atunci când medicul îmi spunea că risc să nasc prematur sau că nu mai poate veni de acasă pentru a asista la naștere (având în vedere protocoalele post-covid), îmi veneau în minte cuvintele Cuviosului, pe care am citit că le-a spus într-o situaţie asemănătoare: „Oamenii se nasc când vrea Dumnezeu!”, ceea ce mă liniștea foarte mult.
Și chiar aşa a fost: copilul s-a născut la o altă dată decât cea preconizată și am putut să nasc cu medicul care mi-a supravegheat sarcina. Înainte de naștere, am avut niște dureri groaznice de maxilar încât nu reuşeam să închid gura complet, iar mestecatul era un chin. Mă gândeam cu groază la momentul nașterii, că nu voi putea să gestionez două dureri atât de intense.
Cu o zi înainte de a pleca la spital pentru internare, am pus o carte a Cuviosului pe locul dureros și l-am rugat să îmi ușureze durerile. După acest moment, durerea a început să scadă în intensitate, suficient cât să pot să mănânc și să mă odihnesc. În drum spre spital, durerea era încă acolo, dar când s-a declanșat nașterea a dispărut complet.
Nașterea a fost una grea, dar cred că Dumnezeu, datorită rugăciunilor Maicii Domnului, ale Cuviosului Gherontie și ale celorlalți sfinți cărora m-am rugat, ne-a ajutat să nu suferim nicio complicație, nici eu, nici copilul, mai ales că bebelușul a avut o greutate mare. Și în aceste momente dificile m-au încurajat sfaturile Cuviosului, primite de alte persoane: „Să te lași în mâinile doctorilor, să nu te încăpățânezi să faci ca tine!”.
As. soc. Maria Antonie,
Slatina
