Prima întâlnire cu Cuviosul a fost la Catedrala din Râmnicu Vâlcea. Mulţi din grupul nostru, al celor care frecventam Mănăstirea Frăsinei, îl cunoşteau. Când l-am văzut prima dată, a început să îmi „ia foc” inima şi zicea rugăciunea singură. Am simţit că e cineva special.
Lucram ca asistent medical la Spitalul Judeţean, la Pediatrie, şi stăteam în gazdă la o maică. Zilnic mergeam la catedrală şi mereu îl întâlneam. Ne-am obişnuit cu giumbuşlucurile lui. Stătea mai mult printre oamenii necăjiţi, printre cerşetori. Odată, într-o zi de luni, maica mi-a zis: „Vezi că ne-a rămas multă brânză. Fă pacheţele să dăm la săraci!”. Am făcut 17 pacheţele, iar unul era pentru Cuviosul. După ce i l-am dat, mi-a zis: „Să nu mai faci aşa! Ţi se strică postul, dacă mi-ai dat de dulce şi eu mănânc şi tu posteşti! Nu mai e valabil postul tău, dacă mi-ai dat de dulce!”. Era mereu printre oamenii necăjiţi. Tot ce primea dădea milostenie imediat!
În grupul nostru erau şi maici, şi monahi, şi laici, iar o maică mi-a făcut rost de o fotografie a Cuviosului, din vremea aceea, pe care o port de atunci şi o am şi acum. I-am auzit pe Părintele Ghelasie, pustnicul, şi pe Părintele Lavrentie cum se bucurau de fiecare dată când îl întâlneau la mănăstirea de jos la Frăsinei, cum îi spuneau: „Gherontie, ai venit!”.
Monahia Evloghia,
Mănăstirea Strungari, jud. Alba
