Cuviosul Gherontie a fost de mai multe ori la noi la mănăstire, dar mai mult în trecere.
El nu lăsa o impresie de sfânt însă, privind în urmă, îmi dau seama acum că nu făcea nimic fără un rost. Mi-l amintesc cum, în dorinţa lui de a-şi ţine mintea şi inima în veselie şi bucurie sfântă, într-o stare sufletească bună, parcă se ştergea cu mâna dreaptă pe frunte şi îşi dădea peste umărul stâng, ca şi cum ar fi alungat tulburarea. El făcea mereu închinăciuni, cruci înaintea lui Dumnezeu, întinzând mâinile. Când ne ajuta la fân, mai făcea măscării, dar nu glume deplasate. Ceea ce spunea avea întotdeauna un mesaj, doar că nu eram foarte atenţi la el. Era nelipsit de la biserică, de la sfintele slujbe. Mi-a rămas în minte cum făcea anumite gesturi: se scutura pe umeri, ca şi cum şi-ar fi dat mătreaţa jos. Lucrul acesta era de mirare, pentru că era tuns scurt. De asemenea, mi-l amintesc cum cânta pricesne.
Întâmplări despre Cuviosul
Mi-a povestit cineva că i-a lăsat o batistă cu bani şi a plecat în Moldova. Probabil a văzut că poate avea încredere în el. Când Cuviosul s-a întors şi i-a cerut banii, acel om l-a încercat şi i-a spus: „Nu mi-ai dat nicio batistă cu bani!”. Cuviosul a simţit cu ce duh spune, nu s-a arătat deloc supărat, ci i-a zis: „Dragă, dacă nu-mi dai banii, măcar batista să mi-o dai!”. Nu era nu ştiu ce batistă, dar a vrut să îi arate că ştie despre ce este vorba.
Nu de mult, am aflat de la un apropiat din zona Apusenilor despre descoperirile pe care le avea în legătură cu viaţa oamenilor. Acel creştin are trei copilaşi. Când aceştia au mai crescut, şi-a dat seama că doi dintre ei, cei mari, au deficienţe mari de auz şi au început investigaţiile pe la diferite clinici. În cele din urmă, după mai multe tratamente, copiii au început să audă, dar slab. La prima întâlnire pe care acest tată a avut-o cu Cuviosul Gherontie, era cu doar cu fetiţa cea mică. Cuviosul le-a dat iconiţe şi i-a spus: „Să vii la mine cu copilaşii!”. A rămas surprins, de unde ştie că are mai mulţi copii, pentru că îl văzuse prima dată în viaţă?! L-a văzut apoi că face o închinăciune şi l-a auzit cum rosteşte: „Preasfântă Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul cel Preasfânt, trei îngeraşi aveţi!”. În preajma lor erau nişte iezi şi Cuviosul a zis: „N-aud! N-aud!”. Apoi s-a întors către el şi a zis: „I-ai auzit pe ăştia? Aud?” şi tot el a zis: „Ba da, aud!”. Dumnezeu i-a descoperit numărul copiilor, dar şi suferinţa prin care au trecut până în acel moment!
Este greu de explicat minunile făcute prin el. Acestea nu sunt lucruri materiale, ca să le putem înţelege deplin. Minunile trăite de cineva sunt lucruri din lumea spirituală, pe care nu le putem coborî în materie. Vrei să faci nişte asemănări şi, dacă ar fi să le cobori în materie, ar însemna că lumea cealaltă este tot o lume materială, ceea ce nu este.
Cuviosul a lucrat sfinţenia întru libertatea interioară
Noi aparent suntem liberi, dar nu putem vedea realitatea la cei din jurul nostru. El era un om care şi-a câştigat libertatea prin nevoinţă şi prin faptul că nu şi-a lipit sufletul de cele materiale: nu se gândea ce mănâncă, ce bea, dacă îl primeşte cineva sau nu.
Aşa cum, de exemplu, Părintele Cleopa şi Părintele Arsenie au fost vase prin care Dumnezeu a lucrat pe pământ la mântuirea noastră prin scaunul de spovedanie, prin lucrarea lor de duhovnici, Dumnezeu are şi altfel de vase. Pe Cuviosul Gherontie l-a făcut un vas ales, chiar dacă noi l-am văzut lipsit de dragoste de viaţă, de înţelepciune. El nu deschidea o carte, nu se uita la un televizor sau la un film ca să dobândească înţelepciune lumească, dar prin el a lucrat Dumnezeu. El, stând acolo pe o bordură sau mergând dintr-o parte în alta, era vasul pe care Dumnezeu l-a ales ca să ne putem mântui prin el, să aibă Dumnezeu motiv să ne mântuiască, gândind că e un om cinstit, dându-i milostenie, întinzându-i mâna aşa cum era, îmbrăcat în haine ponosite. Dumnezeu ne arată lucrarea Lui în viaţa Cuviosului, care nu a făcut rău nimănui, şi-a dus greutatea de la o mănăstire la alta, pe un drum sau pe altul, dar nu l-a văzut nimeni cerşind pe drumuri. A rânduit Dumnezeu să fie un vas de preţ, care a arătat lucrarea Lui, prin care El a grăit, care se ruga într-o parte sau în alta cu mâinile în sus.
Sfinţii au avut puterea să reziste la asaltul gândurilor după ce harul a venit peste ei şi i-a ajutat să trăiască o viaţă duhovnicească înaltă. Aşa mărturiseşte şi Sfântul Serafim de Sarov. Ei au rezistat şi au ajuns să primească cununa biruinţei. Aşa a fost şi Cuviosul, a cărui viaţă a fost simplă, dar cu har.
Ierom. Vasile,
Mănăstirea Crasna, Prahova
